Vouchere pentru reabilitarea locuințelor și montarea panourilor solare. Încă se preiau dosare

cetatenii-pot-monta-panourile-fotovoltaice-si-solare-fara-fi-nevoie-de-autorizatie-de-construire0_64316

 

Persoanele din grupurile vulnerabile, eligibile pentru a beneficia de vouchere în valoare de 20.200 euro pentru reabilitarea locuinței și instalarea de panouri solare, respectiv de 10.000 euro pentru instalarea de panouri solare și baterii pentru stocarea energiei verzi, au mai mult timp la dispoziție ca să pregătească documentele pentru a beneficia de acest sprijin.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a prelungit până la data de 3 martie 2025, ora 17.00, termenul pentru depunerea dosarelor la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică și până la data de 3 aprilie 2025, ora 17.00, termenul de depunere a cererilor de finanțare, de către operatori, în platforma PNRR.

„Am decis să prelungim termenul de depunere a dosarelor pentru voucherele destinate reabilitării locuințelor și instalării panourilor solare, pentru că ne dorim ca acest sprijin să fie accesibil cât mai multor beneficiari. Cererea din piață a arătat că este nevoie de mai mult timp. Aici subliniez că persoanele vulnerabile încă pot să intre în contact cu firmele care depun dosarele la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică. Extinderea acestui termen nu afectează ritmul implementării, ci dimpotrivă, oferă șansa ca fondurile să fie utilizate eficient și să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Planul nostru este ca până la finalul anului să vedem proiectul dus la bun sfârșit”, a subliniat ministrul Marcel Boloș.

Finanțările, asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 16 – REPowerEU, sunt destinate persoanelor vulnerabile care dețin o locuință unifamilială.

Pentru vouchere în valoare de 10.000 euro pentru  panouri solare și baterii de stocare energie – Investiția 4 – Componenta A, aveți nevoie de documentul de identitate și documente privind dreptul de proprietate (extras de carte funciară sau extras de rol fiscal emis cu cel mult 60 de zile înainte de depunere).

Pentru vouchere de 20.200 euro pentru reabilitarea locuinței – Investiția 7 – Axa 1, sunt necesare documentul de identitate al beneficiarului final, documente privind dreptul de proprietate, expertiza tehnică a clădirii, raportul de audit energetic și certificatul de performanță energetică inițial.

La nevoie, pot fi solicitate și alte documente, pentru lămuriri suplimentare.

Beneficiarii finali nu trebuie să pregătească documente care să ateste amplasarea clădirii într-o zonă protejată – acest tip de verificare va fi realizat de către autoritățile locale.

Consumatorii vulnerabili, eligibili pentru a beneficia de acest sprijin, sunt sprijiniți de Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE), înființate la nivelul fiecărui județ, pentru a alege un operator economic selectat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a realiza lucrările de renovare/ instalare a panourilor solare sau bateriilor.

În Sălaj, un astfel de Ghișeu Unic funcționează la Consiliul Județean.

Persoanele vulnerabile vor alege un operator economic din lista operatorilor aprobați de către MIPE. După alegerea operatorului se va semna un contract comercial și se vor transmite documentele menționate mai sus către acesta. Contractul va fi unul din documentele din dosarul pentru obținerea voucherului.

Condițiile detaliate pentru accesarea acestui tip de sprijin sunt reglementate în ghidurile specifice de accesare a finanțărilor, publicate pe site-ul MIPE.