decembrie 5, 2025

Vot categoric al senatorilor impotriva voinţei populare exprimate prin referendum

imagine-articol0_50088

Senatul a respins ieri proiectul de lege al PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300, în concordanţă cu rezultatele referendumului din 2009. 

Împotriva proiectului s-au exprimat 83 de senatori, trei s-au abţinut, iar doi au votat pentru reducerea numărului de aleşi.
La referendumul din 2009, alegătorii s-au pronunţat în proporţie de 77,78 la sută în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84 la sută au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, prezenţa fiind de 50,95 la sută.
“Senatul a omorât, astăzi, voinţa a 7.765.573 de cetăţeni români care au decis că vor un Parlament cu maximum stop_coloana 300 de parlamentari. PSD, PNL, ALDE, UNPR şi UDMR nu sunt de acord cu cetăţenii români. Ei au votat pentru păstrarea structurii actuale, cu 500 de aleşi ineficienţi”, a scris, ca reacţie, preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, pe Facebook, potrivit Mediafax. Camera Deputaţilor este forul decizional în cazul acestei iniţiative legislative.