Volei Municipal Zalău va disputa finala Cupei Romaniei in Moldova
Chiar dacă momentan se concentrează pe campionat, fiind în “febra” derby-urilor pentru titlu, Volei Municipal Zalău trage cu ochiul şi la Cupa României, competiţie pe care doreşte să o câştige în acest sezon pentru a treia oară la rând. Ultimul act al competiţiei este programat pe teren neutru, iar Federaţia Română de Volei a decis ca şi în acest an, finala să se dispute în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ. Finala dintre CS Volei Muninicipal şi Arcada Galaţi va avea loc pe 30 aprilie, tot la data respectivă şi tot la Piatra Neamţ urmând să aibă loc şi finala de la feminin, dintre Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte.
Până la finala Cupei României, Volei Municipal Zalău şi Arcada Galaţi se vor întâlni şi în faza superioară a campionatului. stop_coloana Primul meci va avea loc la Galaţi, pe 1 aprilie, iar al doilea este programat la Zalău, pe 26 aprilie, în ultima etapă a Diviziei A1.
Până să ajungă în finală, Zalăul a trecut în sferturi de Unirea Dej, iar în semifinale de Explorări Baia Mare. Gălăţenii au avut un drum mult mai greu şi au eliminat adversari puternici precum Steaua şi SCMU Craiova.
