decembrie 5, 2025

Volei Municipal Zalău şi-a adus antrenor din Bulgaria

imagine-articol0_41164

Stoyan Stoiev Stoyanov, unul dintre cei mai buni tehnicieni din Bulgaria, va pregăti gruparea de sub Meseş în sezonul următor
După discuţii prelungite, gruparea de la poalele Meseşului a ajuns la un acord cu Stoyan Stoiev Stoyanov (n. 20 martie 1947). Joi dimineaţa, bulgarul a semnat un contract cu CS Volei Municipal, iar luni dimineaţă va fi prezent la reunirea lotului. Interesant de spus că noul antrenor al Zalăului este nimeni altul decât tatăl tehnicianului de la campioana CVM Tomis Constanţa şi putem spune că Martin Stoev a învăţat meserie de la tatăl său! Altfel spus, Stoyan Stoiev Stoyanov este un antrenor cu un CV extraordinar, având în vedere că acesta a fost selecţioner al Bulgariei, pe care a şi dus-o pentru prima dată la un turneu final al Campionatului Mondial! stop_coloana În ultimii ani, în voleiul românesc, supremaţia s-a dat între formaţiile din Zalău şi Constanţa, iar specialiştii văd un nou episod şi în sezonul 2014 – 2015. Glumind puţin, putem spune că bătălia pentru titlul naţional poate fi în sezonul viitor o afacere în familia Stoev….Pentru CS Volei Municipal, momentul este unul foarte important, deoarece iubitorii de la poalele Meseşului aşteptau de aproape două luni venirea antrenorului, cu care vicecampioana României să continue rezultatele bune.