După acest succes, gruparea de sub Meseş a urcat pe locul 4 în Divizia A1
ACS Volei Municipal Zalău – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3 – 0 (21; 18; 23)
Duminică după-amiaza a avut loc în Sala Sporturilor din Zalău derby-ul Ardealului în voleiul mascului. Având un moral ridicat după victoria din Cupa CEV, din deplasarea de la Lausanne, Adrian Feher şi compania nu concepeau să nu îşi adjudece cele trei puncte, chiar dacă Ştiinţa venea după şase victorii înregistrate până acum în campionat.
Începutul jocului a fost echilibrat, oaspeţii având avantaj minim la primul TO Tehnic, însă Marian Bala şi colegii au intrat în avantaj până la cel de-al doilea TO tehnic (16 – 14). ACS VM Zalău a pus apoi stăpânire pe Setul I, pe care l-au câştigat în final cu 25 – 21.
Chiar dacă Cherbeleaţă a adus primul punct al setului secund în contul Ştiinţei, care dorea să reintre în joc cât mai rapid, setul II a aparţinut în totalitate zălăuanilor. Explorări a contat doar în stop_coloana începtului setului, când s-a aflat la conducere până la 4 – 3, iar din acest moment Marin Lescov şi coechipierii au condus pe tot parcursul actului doi, adjudecând-ul la 18.
Ei bine, ultimul act a fost echilibrat în mare parte, de multe ori tabela indicând egalitate (5-5, 7-7, 10-10). Momentul desprinderii a venit pentru ACS VM Zalău, distanţându-se la două lungimi (12 – 10), iar apoi, cu toată opoziţia şi dăruirea jucătorilor băimăreni, gruparea de sub Meseş şi-a păstrat avansul până la final, câştigând partida în minim de seturi.
În urma acestui rezultat, ACS Volei Municipal Zalău a ajuns la 16 puncteacumulate în clasamentul Diviziei A1, fiind la doar o lungime de treapta a treia a podiumului, ocupată în acest moment chiar de Ştiinţa Explorări.