Volei Municipal Zalau a încheiat o saptamâna perfecta în care s-a calificat în final-four-ul Cupei României, iar sâmbata, în ultimul meci din acest an s-a impus fara probleme în partida cu Universitatea Cluj.
În acest joc, gruparea de sub Meses nu a avut nicio emotie iar o victorie de trei puncte era absolut normala si necesara în conditiile în care campioana se afla în lupta pentru primele locuri.
Primul set a început mai echilibrat, iar clujenii au încercat sa tina piept adversarului. La primul time-out tehnic, scorul a fost 8 – 6, dar la a doua întrerupere gazdele conduceau mult mai clar, 16 – 11. Scorul a devenit 18 – 12, moment în care clujenii au cerut time-out, dupa care au început sa recupereze din handicap. Oaspetii s-au apropiat la un punct si chiar au egalat la 20, dar elevii lui Marian Constantin au fost mai concentrati pe final de set si s-au impus cu 25 – 22.
Din setul al doilea diferenta de valoare a fost si mai evidenta, iar Volei Municipal s-a desprins rapid de adversara. Dupa 8 – 4 si 16 – 13, setul al doilea a fost câstigat de catre gazde mult mai clar, scor 25 – 16.
Situatia a fost identica si în setul al treilea, când probabil putinii spectatori s-ar fi asteptat sa-i vada la lucru si pe ceilalti jucatori care au jucat mai putin în prima parte de campionat, dar tehnicianul nu a facut nicio schimbare. Marian Constantin a optat din nou pe sextetul de baza, cu exceptia universalului Pawel Adamajtis, care din nou a fost lasat pe margine.Fara sa forteze, Adrian Feher si colegii sai au trecut de clujeni la pas si în setul al treilea în care au condus cu 13 – 8, 16 – 10 si 19 – 11, ca în final, diferenta sa fie de noua puncte, 25 – 16.
Cu 28 de puncte acumulate în 13 jocuri, Volei Municipal Zalau termina anul pe locul 4 în Divizia A1, foarte probabil la 7 puncte în spatele liderului. În Divizia A1 urmeaza o pauza de aproape o luna de zile, campionatul urmând sa se reia pe 13 ianuarie 2018, când campioana României va juca în deplasare la CSU Vest Timisoara.
Volei Municipal Zalau – ”U” Cluj 3 – 0 (22, 16, 16)