Pe terenul ultimei clasate, vicecampioana României s-a întrebuințat destul de serios. A fost 1 – 1 la seturi, iar în setul al treilea, VCM LPS Piatra Neamț a condus pâna pe final, dar pâna la urma, elevii lui Marian Constantin și-au revenit rapid și au câștigat cu 3 – 1

Volei Municipal Zalau a avut parte de doua deplasari în doar patru zile, dar cu toate acestea s-a descurcat excelent și a terminat sezonul regulat cu doua victorii de 3 puncte. Dupa un 3 – 0 categoric la Caransebeș, vicecampioana României a întâmpinat mici dificultați la Piatra Neamț, acolo unde gazdele erau cât pe ce sa fure un punct Zalaului.
Daca în primul set, moldovenii nu au contat deloc și au facut doar șase puncte, în setul al doilea, VCM LPS Piatra Neamț a pus probleme și la al doilea time-out tehnic au codus cu 16 – 12. Zalaul s-a apropiat la doua puncte, însa finalul de set a aparținut gruparii de sub Pietricica, care s-a impus la o diferența de 5 puncte și a restabilit egalitatea la general.

Momentele bune ale moldovenilor au continuat și în setul trei, în care gazdele au condus pâna spre final. Dupa 8 – 7 și 16 – 11 la cele doua timpuri tehnice, moldovenii au condus cu 20 – 17 și 22 – 20. Însa, Volei Municipal a demonstrat ca este o echipa mare și a revenit în forța, astfel ca a punctat de cinci ori la rând și a trecut din nou la conducere, 2 – 1 la general
În setul patru, Piatra Neamț a ținut scorul strâns doar în debut, dupa care Volei Municipal s-a distanțat confortabil la 12 – 7, momet în care antrenorul gazdelor a solicitat time-out. Cu toate acestea, echipa sa nu a mai putut ține pasul, iar sub fileu Volei Municipal Zalau și-a adjudecat setul cu 25 – 12.
Cu înca o victorie de 3 puncte, Volei Municipal Zalau intra cu moral excelent în faza superioara a campionatului, care va începe saptamâna viitoare,

VCM Piatra Neamț – Volei Municipal Zalau 1 – 3 (-6, 20, -22, -12)