Vlad Morar, idolul suporterilor giuleşteni

imagine-articol0_49896

 

Sălăjeanul a marcat cel de-al patrulea gol în 7 meciuri pentru Rapid, formaţie care a intrat în play-off de pe primul loc


După ce la “U” Cluj, dar şi la Petrolul a intrat rapid în sufletele suporterilor în urma evoluţiilor şi a golurilor marcate, Vlad Morar a reuşit acelaşi lucru şi la Rapid Bucureşti. Încă din meciurile amicale, fotbalistul a înscris pentru Rapid, iar în partidele oficiale, sălăjeanul a ajuns la patru goluri marcate în 7 meciuri şi a devenit noul idol din Giuleşti.
 Ultimul gol a fost reuşit în partida cu ACS Berceni, când Morar a egalat pe final, iar echipa sa a obţinut un punct, în ultima etapă din sezonul regulat. stop_coloana “Pe la orice echipă unde am fost nu am avut probleme cu acomodarea. Şi la Rapid m-am integrat foarte bine fiindcă avem un grup puternic. Mă bucur că am marcat de patru ori şi sper să continui să înscriu şi în play-off”, ne-a declarat Vlad Morar.