Amenda pentru lipsa unui contract de inchiriere pentru locul amplasarii vitrinei este intre 1.000 si 1.500 de lei.
Patronii barurilor, restaurantelor, teraselor, chioscurilor sau chiar si ai magazinelor alimentare din Zalau care au vitrine frigorifice in dotare si le amplaseaza afara sunt verificati in aceste zile de agentii Politiei Locale in privinta detinerii contractelor de inchiriere pentru suprafata de teren pe care a fost amplasata vitrina. Cei care nu detin contractele de inchiriere risca amenzi cuprinse intre 1.000 si 1.500 de lei, sanctiune prevazuta in decizia consilierilor locali adoptata anul trecut.
Actiunea politistilor se deruleaza la comun cu inspectorii din cadrul Directiei Patrimoniu a Primariei Zalau si vizeaza „identificarea agentilor economici care nu respecta prevederile hotararii Consiliului Local 96/2011, cu privire la amplasarea pe domeniul public a vitrinelor si lazilor frigorifice, pe perioada 1 mai -1 septembrie 2012”, precizeaza purtatorul de cuvant al Politiei Locale, Lucian Trif.