Virtutea bătrâneții

 

Ziua bună, dragi cititori!

Ce este bătrânețea? Ce înseamnă să fi bătrân?

”Nimic nu este mai frumos pe lume decât să fii bătrân”, spunea un mare înțelept.

Bătrânețea este inevitabilă și, în momentul în care ne naștem, începem deja să acumulăm procente de bătrânețe, ne spune Andrei Pleșu în al său discurs despre etate.

Cicero este de părere că necazurile cu care te confrunți la bătrânețe nu vin de la vârstă, ci sunt consecințe ale felului nostru anterior de a trăi, cu corpul, cu gândurile și cu sufletul. Filosoful este de părere că marile neajunsuri ale bătrâneții sunt de fapt beneficii.

”Retragerea din viața activă”, spune Cicero, este cel mai bun prilej de a ne dedica vieții contemplative pe care am neglijat-o din cauza programului ticsist de zi cu zi.

Șubrezirea corpului este unul dintre aspectele cele mai grele ale bătrâneții. Dar și sub această ”umbrelă” a suferinței, bătrânețea poate fi ”productivă”. Bach avea toate bolile imaginabile la bătrânețe, dar asta nu l-a împiedicat să-și creeze cele mai de seamă capodopere.

”Dar câtă putere vrem să mai avem?” se întreabă Cicero. Vrem să fim gladiatori sau platoni? Lumea are astăzi mult mai multă nevoie de înțelepți decât de combatanți.

Teama de moarte este unul dintre aspectele cele mai delicate ale bătrâneții. Cicero se referă la ideea nemuririi sufletului într-un mod consolator. Au crezut în nemurirea sufletului cei mai inteligenți oameni din lume, de la Platon, la Toma d ”Aquino, la Augustin și Pascal. Mai bine în tabăra lor decât în cea a materialismului lui Lenin, nu?

În Roma antică se striga: ”Sexagenarios da ponte!”(Sexagenarii să fie aruncați de peste pod). Odată cu răspândirea creștinismului în lume, această soluție ”radicală” a fost treptat înlăturată, dar, din păcate, ea a supraviețuit până astăzi în mentalul european.

Majoritatea studiilor despre bătrânețe tratează vârsta târzie ca pe o ”închidere care se închide”, ca pe un azil unde se depozitează ”reziduri existențiale inutilizabile”.

Bătrânețea, din perspectivă creștinească și folosind expresia lui Constantin Noica, este asemeni unei ”închideri” care se deschide și se împlinește, în nemărginit. Bătrânețea devine o continua așteptare, o veghe permanentă, ca-n parabolele lui Iisus cu Slugile veghetoare, cu Furul șicu Cele zece fecioare. Ea implică exigența de a fi, clipă de clipă, pregătiți.

Filosoful și teologul danez Kierkegaard caracterizează bătrânețea numind-o ”misterul bilocației”. Bătrânul este în același timp în doua planuri, aici și dincolo, pe pământ și în Cer. Bătrânul devine astfel un martor al ”începuturilor”, un liant între lume și Veșnicie. Cine reușește să ajungă la această performanță încă din vremea tinereții, a descoperit cu adevărat virtutea bătrâneții și frumusețea vieții.

Dragilor, vârsta târzie este conotată extrem de negativ în ziua de astăzi. În lumea întreagă se poartă campanii insistente pentru legalizarea eutanasiei în rândul bătrânilor care nu-și mai găsesc rostul în viața și doresc să-și pună capăt zilelor. Olanda și Belgia sunt primele state care au legalizat eutanasia în anul 2002, după care a urmat Elveția. Mii de bătrâni sunt eutanasiați anual în Olanda.

Odată cu aceste legiferări lucurile au scăpat cu ușurință de sub control. Sumbrul ”trend” a intrat în aria juvenilă, tineri care se confruntă cu depresii și care nu mai suportă viața pot sa recurgă la sinucidere asistată prin eutanasiere.

Luați de pildă sistemul sanitar al Marii Britanii care a fost acuzat că ar practica eutanasierea pacienților bătrâni pentru a reduce ”costurile” îngrijirilor medicale.

Bătrânețea are un caracter regal dacă o privim prin perspectiva prin care trebuie. Ea poate deveni un paradis, chiar dacă nu putem trece cu vederea dramele pe care fiecare bătrân le resimte mai devreme sau mai târziu. Soluțiile creștine furnizează combustibilul care alimentează sufletul și-i dau sens, vigoare și har. Iisus ne-a învățat cum să ne rugăm, cum să acționăm, cum să suferim și cum să murim.

Bătrânețea are o misiune de-o noblețe unică. Materia ei primă este libertatea individuală, pătimirea și harul. Ea este saltul pe verticală al sufletului care-și caută obârșia.

Bine trăită, bătrânețea regândește totul! Dar mulți dintre noi ne purtăm bătrânețile făra sens, nu le cunoaștem rostul, nu le prețuim transcendența.

Nu uitați, ”vinul vechi”, ”prietenii vechi”, ”manuscrisele vechi”, sunt cele mai de valoare pentru lume. La fel este și bătrânul, ”vechiul”, el este esența lumii, sufletul ei. Să prețuim bătrânețea, să ne prețuim bătrânii…Dragi cititori, suntem cu toții responsabili de bătrânii noștri!

Lumea e hrănitoare pentru noi atunci când îi simțim vechimea. Bătrânii cunosc ”căile” lumii, căci îi împărtășesc vechimea.

Vă invit la o reflecție! Toate cele bune!

(Andrei Pleșu, Despre inima și alte eseuri)