Violatorul unei femei de 65 de ani, din Horoatu Crasnei, va fi cercetat in stare de libertate, desi politistii au propus arestarea preventiva a inculpatului. Greu de crezut, dar aceasta decizie a fost luata, marti, 13 ianuarie, la Judecatoria Simleul Silvaniei.
Potrivit informatiilor primite de la purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Salaj, Tincuta Dumuta, luni, 12 ianuarie 2009, in jurul orei 12,00, la sediul Postului de Politie Horoatu Crasnei, s-a prezentat o femeie de 65 ani, din localitate, care a reclamat faptul ca in noaptea precedenta, un barbat a intrat in locuinta sa, prin fortarea usii de acces, si, prin folosirea violentei, a intretinut cu ea raporturi sexuale normale. Femeia locuieste singura, intr-o casa izolata si neiluminata.
Politistii l-au identificat in scurt timp pe barbatul care a intrat in casa peste femeie si a violat-o, acesta fiind R. Calin, de 34 de ani, consatean cu victima.
„In momentul comiterii faptei, R. Calin se afla sub influenta bauturilor alcoolice, probabil acesta fiind si motivul pentru care a batut-o crunt pe femeie, inainte de a o viola”, a precizat Tincuta Dumuta.
Barbatul a fost retinut de politisti, pentru comiterea infractiunilor de violare de domiciliu si viol, in cursul zilei de marti fiind prezentat Judecatoriei Simleu Silvaniei, cu propunerea de arestare preventiva. Dar, in pofida celor prezentate mai sus „instanta a respins propunerea oamenilor legii, fara insa a-si motiva decizia, hotarand astfel cercetarea barbatului in stare de libertate”, a mai adaugat purtatorul de cuvant al IPJ.
Totodata, potrivit unei sesizari venite pe adresa redactiei (si semnata de o ruda a victimei) decizia instantei este cu atat mai curioasa cu cat, victima violului a primit si documente de la medicul legist, prin care sa dovedeasca agresiunea.
Dar toate demersurile realizate de familie si politisti au fost, se pare, insuficiente pentru judecatoarea Mihaela Cioara care a dispus cercetarea in libertate a lui R. Calin. „In jurul orei 17,00 (marti, 13 ianuarie) am fost sunat de la Politia Zalau si mi s-a spus sa am grija de victima fiindca judecatoarea a hotarat punerea in libertate a inculpatului deoarece au considerat ca NU ESTE UN PERICOL SOCIAL”, se precizeaza in sesizarea primita la redactie.
Pe de alta parte, presedintele Judecatoriei Simleul Silvaniei, Mirela Lazoc, ne-a declarat ca judecatoarea Mihaela Cioara si-a motivat hotararea de cercetare in stare de libertate, desi R. Calin si-a recunoscut fapta, bazandu-se pe declaratiile contradictorii ale inculpatului si ale victimei cu privire la modalitatea in care a avut loc violul si pe faptul ca victima nu a putut sa-l recunoasca cu siguranta pe inculpat (reamintim ca femeia locuieste intr-un loc izolat iar casa ei nu are curent electric). Totodata, in motivare se mai precizeaza ca nu exista probe din care sa rezulte ca lasarea in libertate lui R. Calin, ar prezenta un pericol social deoarece nu este recidivist.
Aceasta hotarare a fost insa atacata de catre Parchet iar recursul urmeaza sa fie judecat in perioada imediat urmatoare la Tribunalul din Zalau.
Pana atunci, din punctul de vedere al judecatoarei Mihaela Cioara de la Judecatoria din |imleu, R. Calin, care a recunoscut violul, poate fi judecat in stare de libertate deoarece, desi a batut crunt si a siluit o batrana fara aparare, nu ar reprezenta pericol social. Comentariile sunt de prisos…