Vine furtuna! Localități din Sălaj sub atenționare de grindină!
În urmă cu puțin timp, meteorologii au emis o atenționare de instabilitate atmosferică, valabilă azi, de la ora 16:05 până la ora 17:30.
În județul Sălaj, sunt vizate localitățile Bălan, Hida, Almașu, Gârbou, Cuzăplac, Sânmihaiu Almașului, Dragu, Zimbor.
În județul Cluj, sunt sub atenționare localitățile Cluj-Napoca, Aghireșu, Baciu, Apahida, Florești, Căpușu Mare, Chinteni, Gârbău, Sânpaul, Borșa, Bobâlna, Panticeu, Cornești, Așchileu, Dăbâca, Vultureni, Recea-Cristur, Izvoru Crișului.
Se vor semnala local averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (50…55 km/h), grindină (sub 2 cm).
