Auzind ca Iisus se afla in Capernaum, multimea adunata puhoi in jurul casei a dat navala peste Dansul ca sa-L vada si sa-L auda. Curtea era plina, usile erau blocate, iar in dreptul ferestrelor cautau sa auda cum “graia cuvantul lui Dumnezeu”. Cunoscand ca este facator de minuni, patru insi au adus la Iisus pe prietenul lor care era paralizat. Vazand cei patru ca nu vor putea intra pe usa, nu s-au descurajat. Mantuitorul a fost impresionat de iubirea si generozitatea celor patru, daruirea lor, slujirea lor, incat a zis slabanogului: “Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!” (Matei 9, 2). Vazand izvorul suferintei, din adancul sufletului sau vlaguit de pacate, i-a zis “fiule”, cu dragoste si compasiune. Odata instalat, pacatul atrage dupa sine suferinta. Mantuitorul ramane sensibil la fapta celor patru “vazand credinta lor”, a ascultat rugaciunea lor, vindecandu-l. Inca o data descoperim marea valoare a rugaciunilor pentru altii, rolul important al rugaciunilor Bisericii pentru obste. Rugaciunea pentru noi are o doza de egoism, dar rugaciunea pentru altii este generoasa, porneste din iubire. Plinatatea rugaciunii se arata in harul lacrimilor, semn ca Dumnezeu s-a atins de inima inmuind-o. Lucrul important de retinut: i-a zis slabanogului: “Ia-ti patul si umbla”, dar m-ai intai l-a iertat de pacate, caci vazand credinta “lor”, a dat iertare pacatelor “lui”.
Prin legea noua, Mantuitorul va da putere Apostolilor si prin Apostoli, episcopilor si preotilor sa ierte pacatele in numele Sau, zicand: “Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine vor fi tinute” (Ioan 20, 22-23). In Vechiul Testament, nu exista o astfel de dezlegare si nu se practica. De aceea nu i-a contrazis. Mantuitorul i-a infruntat cu blandete. Lumea este buna si frumoasa. Toate cererile de iertare se faceau direct catre Dumnezeu, dupa cum reiese din convorbirea lui Avraam cu privire la Sodoma si Gomora. Mantuitorul cunostea acest lucru. Acum este momentul propice pentru a-i invata ca, daca El iarta, era Dumnezeu. In stilul sau concis ii intreaba: “Ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla” (Ioan 9, 5). Carturarii nu au raspuns. E usor a zice “iertate iti sunt pacatele”, fapt ce nu se poate controla; insa “ia-ti patul tau si umbla” e controlabil imediat. Fara a-mi socoti necesara continuarea discutiei teoretice, Mantuitorul le-a spus: “Ca sa stiti ca putere are Fiul omului a ierta pacatele pe pamant”, adresandu-se slabanogului ii zice: “Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta” (Marcu 2, 11). Slabanogul a simtit un fior in trupul sau, s-a ridicat, a iesit afara uluit, incat lumea entuziasmata “slavea pe Dumnezeu”. Singura reactie a multimii a fost: “Niciodata n-am vazut asemenea lucrari”. Prin vindecare, Mantuitorul si-a justificat dreptul de a ierta pacatele, El era Dumnezeu. Omul niciodata nu poate iesi din pacat prin sine insusi. Pocaindu-se de pacate, marturisindu-le in fata preotului duhovnic, el nu urma-reste o simpla iertare juridica, ci o transformare launtrica si impacare cu Dumnezeu. Aceasta lucrare dumnezeiasca ne pregateste sufleteste pentru marea demonstratie pe care Hristos Domnul ne-o va face la capatul acestei perioade a postului: Invierea Sa din morti.

Post Views: 68