Paginile Sfintelor Evanghelii sunt pline de relatări ale măreţelor fapte de iubire, bunătate şi atotputernicie dumnezeiască săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos. Despre una din aceste fapte minunate, izvorâte din nemărginita Sa iubire faţă de oameni, ne vorbeşte şi pericopa evanghelică a Duminicii a 23-a după Rusalii. Domnul Iisus trece cu corabia de cealaltă parte a lacului Ghenizaret, în ţinutul gădărenilor sau a gherghesenilor, unde era o populaţie formată din neamuri amestecate, printre care se afla un biet nenorocit, un om cu mintea răvăşită de cel rău, un posedat (stăpânit) de demoni. Acest om nu mai locuia de multă vreme în cetate, în casă de om, ci rătăcea gol prin locuri pustii, printre stâncile de la marginile lacului Ghenizaret. Locuitorii tinutului îl prindeau, îl aduceau în cetate şi-l încătuşeau în lanţuri sau în obezi, ca să nu mai înspăimânte pe trecători, dar nefericitul, chinuit cumplit de puterea duhului rău ce sălăşluia în el, rupea lanţurile şi obezile, îşi sfâşia hainele de pe el şi alerga urlând în afara cetăţii, hăituit de locuitorii înspăimântaţi. Mântuitorul Hristos a trecut înadins în aceste ţinuturi, tocmai pentru a aduce alinare suferinţelor acestui nenorocit, despre care se dusese vestea. Sfânta Evanghelie ne istoriseşte cu amănunte impresionante atât cumplitele lui suferinţe, cât şi fapta de iubire divină săvârşită de către Mântuitorul cu acest nenorocit, care este tămăduit de suferinţa sa şi care, după atâta amar de chinuri, acum se liniştise. Când mulţimea locuitorilor, chemată de păzitorii turmei de porci ce se aruncaseră, odată cu demonii, în apa lacului, aleargă afară din cetate şi văd cele ce se întâmplaseră, îl văd pe cel ce înainte îi înspăimânta “îmbrăcat şi întreg la minte, şezând lângă picioarele lui Iisus”. stop_coloana Locuitorii aceştia, neînţelegători, legaţi mai mult de cele pământeşti, de turmele lor de porci, au rugat pe Domnul să plece din mijlocul lor, să nu-i tulbure, să nu le căşuneze cumva şi alte pierderi materiale,-singurele care contau în ochii lor. Spre deosebire de aceştia, omul care avusese mintea rătăcită se adresează Domnului şi-L roagă, la rândul său, să-l ia cu El, să-l ţină pe lângă El, să nu-l lase mai departe printre acei locuitori neînţelegători, căci aceştia, înspăimântaţi de cele ce se petrecuseră cu semmenul lor rătăcit la minte, şi mâinioşi pentru pierderea porcilor, nu înţelegeau semnul ce se făcuse în mijlocul lor. Nefericitul demonizat simte că Domnul a făcut ceea ce a făcut pentru el din iubire, şi- ca un semn de curată recunoştinţă- primul gând ce răsare în mintea sa răvăşită până atunci este acela de a nu se mai despărţi de Domnul, de a-i deveni slujitorul Lui, umbra Lui, omul de încredere, care a cunoscut îndurarea lui Dumnezeu şi înţelege să închine lui Dumnezeu tot restul zilelor sale. În înţelepciumea Sa divină, Mântuitorul refuză rugămintea acestuia, şi îndemnându-l pe aceste să se întoarcă la casa lui-îi cere să vestească puterea şi binefacerile lui Dumnezeu, făcând, în felul acesta, din fostul demonizat un apostol al Său printre ghergheseni (gădăreni), un vestitor al puterii şi iubirii dumnezeişti care s-a aplecat asupra nefericirii sale şi i-a adus liniştea şi bucuria de a trăi şi el de acum încolo o adevărată viaţă omenească.

Post Views: 84