Mantuitorul Iisus Hristos- insotit de ucenici- ajunge pe tarmul rasaritean al Lacului Ghenizaret (sau Marea Galileii), in tinutul gadarenilor sau al gherghesenilor, unde vindeca in chip minunat pe un om care avea demoni. Stapanit de multa vreme de duhuri rele, el avea accese de nebunie, incat rupea legaturile in care era tinut, rupea vesmintele de pe el, traia prin pesteri si prin morminte sapate in stanca fara sa poata afla liniste pentru trupul si sufletul sau chinuit. La vederea lui, ucenicii sunt cuprinsi de spaima. Domnul insa nu se sperie. Singura prezenta, privirea si glasul lui Hristos, chiar inainte ca El sa se adreseze catre suferinzi, se pare ca totdeauna ii linisteau si-i infricosa. La fel se intampla si cu indracitul (demonizatul) din Gadara. In loc de a tabari asupra ucenicilor infricosati, el de departe alearga la Iisus, cazu inaintea lui si se inchina. Amestecand persoana sa proprie cu multimea duhurilor necurate de care era convins ca e stapanit sufletul sau, cu strigat tare si speriat il ruga pe Domnul sa nu-l chinuiasca inainte de vreme. La intrebarea: ^Care ti-e numele?^ urmeaza raspunsul salbatec: ^Legiune. Caci demoni multi intrasera in el^. Omul acesta isi pierduse, asa zicand, numele; el fusese inabusit prin tirania respingatoare a acelei multimi de demoni, sub inraurirea carora disparuse propria sa persoana. Continuand sa fie in agitatie din pricina bolii sale, el se roaga, adica pare ca demonii ar fi vorbit prin gura lui, ca Iisus sa nu-i izgoneasca in adanc, ci sa le ingaduie sa intre in turma de porci. Iisus le-a ingaduit acest lucru, si toata turma s-a aruncat in mare si s-a inecat. Proprietarii porcilor, chemati de pazitori porcilor, vin sa-l vada pe neobisnuitul strain, care cerceta tinuturile lor. Vad ca cel care era inainte furios, spaima locuitorilor, locuitorul mormintelor de prin pesteri, cu ochii rataciti, care in furia neinfranta sfarma orice catuse, acum era bland ca un copil. Mana miloasa a cuiva aruncase o haina pe trupul lui gol si el sedea la picioarele lui Iisus, imbracat si cu mintea intreaga. ^Si ei s-au inspaimantat^, dar s-au inspamantat mai mult de prezenta acestui om sfant, decat se temeau inainte de furia indracitului. si din iubire pentru pacatele lor si pentru porcii lor, preferand vadit tot ce-i josnic si murdar, cu o unanimitate rusinoasa si staruitoare L-au rugat sa plece de la ei. Invatatura si pilda pentru noi? Toti demonizatii si leprosii din vremea Mantuitorului era trecuti de semenii lor in randul celor definitiv pierduti pentru o viata normala. Erau socotiti ca incurabili si-n consecinta nerecuperabili. Sub daramaturile si ruinele leprosilor si demonizatilor, Domnul vede urmele sigure ale chipului dumnezeiesc, vede suflete care ajutate cu dragoste, pot fi recuperate si reintroduse in viata normala. Pilda Domnului e pentru noi porunca. Sa nu abandonam niciodata pe nimeni oricat de disperata ar fi situatia lui. Chiar si in firea celor mai decazuti, mai coplesiti de pacate si vicii, zac ascunse energii si aspiratii care, ingrijite si ajutate cu dragoste frateasca, pot duce la normalizarea vietii acestora. si sa nu uitam ca la ajutorul nostru indreptat catre cei socotiti nerecuperabili se adauga ajutorul lui Dumnezeu.

Post Views: 67