Două familii de români i-au speriat pe locuitorii orașului spaniol Canals, după ce au pornit o luptă încrâncenată cu săbii, cuțite și bâte în mijlocul străzii. Incidentul petrecut luni seară, la ora 19:00, s-a soldat cu opt răniți.

Potrivit Las Provincias, încăierarea a implicat aproximativ 30 de persoane din două clanuri familiale de români înrudite între ele. Cei mai mulți ar fi venit la fața locului cu cinci mașini și i-au atacat în stradă pe rivali, lupta fiind filmată de mai mulți martori care ulterior au postat imaginile online.

? Brutal pelea a palos entre clanes familiares en la localidad valenciana de Canals

?? El altercado ha acabado con 8 heridos, uno de ellos de gravedad y cuatro detenidos, todos ellos de nacionalidad rumana pic.twitter.com/WQI1auE1e1— ESdiario CV (@ESdiarioCV) September 17, 2024

VIDEO ESdiario CV

Sosiți la fața locului, ofițerii din Garda Civilă au identificat nouă persoane care au luat parte la incident. Ulterior, după vizionarea mai multor imagini cu lupta, polițiștii au identificat și alte persoane. Patru persoane au fost arestate pentru încăierare și vătămare corporală, una dintre ele fiind eliberată după câteva ore, fiind vorba de un minor. 

Alte opt ​​persoane au fost rănite, iar una dintre ele este în stare gravă.

Garda Civilă continuă ancheta pentru a stabili exact numărul și identitatea persoanelor implicate în incident și motivul care l-a declanșat.

Presa spaniolă spune că rănitul în stare gravă este un bărbat de 42 de ani care a fost internat într-un spital local cu un prognostic rezervat. Ceilalți răniți – între care și o femeie – au răni produse prin înjunghiere, o parte dintre ei mergând singuri la camerele de gardă.

Sursa antena3.ro

Foto captură