HC Zalău a bifat sâmbătă dimineața a doua victorie a sezonului, echipa condusă de Gheorghe Tadici impunându-se cu scorul de 34 – 17 în duelul de pe teren propriu cu CSM Slatina. A fost un joc între două formații care au același obiectiv – menținerea în prima ligă, dar un duel pe care zălăuancele l-au controlat de la un capăt la altul.

Scorul l-au deschis oaspetele, în primul minut, prin Bozdogan, dar a fost un foc de paie stins rapid de Zalăul lui Tadici. Până în minutul opt, Zalăul avea 5 – 2, iar la pauză, tabela a indicat 15 – 7 în favoarea formației de la poalele Meseșului. Lazic a avut un aport important în atacul Zalăului și și-a continuat recitalul și în partea secundă, marcând 12 goluri și devenind cea mai bună marcatoare a partidei.

Gazdele au ratat o singură aruncare de la șapte metri, în timp ce vizitatoarele au ratat trei astfel de aruncări. Ambele echipe au fost sancționate cu câte trei eliminări pe parcursul celor 60 de minute.

După succesul cu Slatina, HC Zalău a acumulat șase puncte, menținându-se pe poziția a zecea în clasament. În runda viitoare, formația condusă de Gheorghe Tadici va evolua pe terenul campioanei CSM București, meciul fiind programat marți, 5 noiembrie.