Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, vicepreședinte PSD și președinte al PES Activist România, a fost desemnat președinte interimar al Partidului Social Democrat (PSD) după demisia lui Marcel Ciolacu.
Negrescu a confirmat că va urma o analiză detaliată după alegerile parlamentare, sugerând posibilitatea organizării unui congres pentru alegerea unei noi conduceri. Totodată, a anunțat o nouă strategie de comunicare a partidului în perspectiva alegerilor parlamentare. Social-democrații au pus bazele unei abordări „mult mai directe” în relația cu alegătorii.
„Am avut discuții importante în interiorul Partidului Social-Democrat despre strategia noastră pentru alegerile parlamentare. Partidul Social-Democrat își propune să obțină din nou încrederea românilor la aceste alegeri cruciale, care vor determina modul în care va arăta viitorul Parlament al României și viitorul Guvern a României. Noi credem că este nevoie de o reprezentare puternică a valorilor social-democrate în viitorul Parlament a României și, în sensul acesta, am venit cu primii pași în modul în care vom pregăti acest moment. Totodată, vom intensifica eforturile noastre pentru a explica românilor ceea ce intenționăm să facem pentru ei în măsura în care ne vor vota. Avem rezultate importante obținute la nivelul guvernării și, în sensul acesta, vom veni și cu o nouă abordare în modul în care comunicăm cu cetățenii, mult mai bine, mult mai franc, spunându-le ceea ce am putut face, ceea ce vrem să facem. Foarte direct și foarte sincer, pentru că credem că aceste alegeri prezidențiale au transmis acest semnal către noi, faptul că partidele politice trebuie să schimbe modul de comunicare și cred că, împreună cu colegii mei, o să reușim să facem acest lucru până duminică”, a declarat Victor Negrescu.