Ministerul Administratiei si Internelor a facut in aceste zile propuneri de modificare a Legii Administratiei publice locale. Proiectul legislativ include prevederea ca viceprimarii sa fie alesi prin vot direct, intr-un singur tur de scrutin. Mai precis, va castiga candidatul care va obtine cele mai multe voturi din randul consilierilor in primul tur. Din momentul alegerii viceprimarului acesta nu va mai fi consilier local. El va avea responsabilitati directe, nu ca in prezent, cand sarcinile ii sunt delegate de primar. Modificarea legii administratiei publice vizeaza si reducerea numarului de consilieri locali si judeteni cu 25 la suta. Deja sunt voci in randul parlamentarilor care sustin ca si consilierii judeteni sa fie alesi prin vot direct.
In Salaj, la nivel de comune numarul consilierilor locali variaza intre 9 si 15, la orase intre 17 si 21, iar numarul alesilor judeteni este de 31. Dupa cum a apreciat Claudiu Birsan, subprefect, modificarile care vor fi aduse la Legea 215 a administratiei publice vor crea in primul rand economii la buget prin diminuarea costurilor cu plata indemnizatiilor. Pe de alta parte, se va face o delimitare clara intre atributiile viceprimarului si ale consilierilor locali.