Refuzul fostului prefect Florin Florian de a depune jurământul în calitate de consilier judeţean împiedică alegerea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean şi, în mod indirect, activitatea noilor consilieri judeţeni, care trebuie să aştepte acum invalidarea lui Florian de către instanţă şi numirea unui nou consilier în locul său.
Conform articolului 7 din Ordonanţa de urgenţă nr. 190/2020 privind unele măsuri de asigurare a condiţiilor de constituire şi de depunere a jurământului de către autorităţile administraţiei publice locale, alegerea vicepreşedinţilor de consilii judeţene, a viceprimarilor, inclusiv cei ai sectoarelor municipiului Bucureşti, se va face după validarea tuturor mandatelor şi depunerea jurământului, în condiţiile legii, de către toţi consilierii judeţeni/ locali.
Aşa cum precizează secretarul general al judeţului Sălaj, Cosmin Vlaicu, social democratul Florin Florian, deşi validat de instanţă în funcţia de consilier judeţean, nu a fost prezent la şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean, condiţii în care instituţia a cerut, în instanţă, constatarea demisiei de drept a acestuia, ca urmare a absenţei nemotivate la depunerea jurământului.
Refuzul lui Florin Florian de a depune jurământul vine în condiţiile în care, dacă ar fi ales să fie consilier judeţean, el ar fi trebuit să renunţe la calitatea de funcţionar public şi, implicit, la postul de director al Inspectoratului de Stat în Construcţii Sălaj. Dacă PSD ar fi stabilit împreună cu UDMR o majoritate în Consiliul Judeţean, Florin Florian putea spera la postul de vicepreşedinte care, cel puţin anul trecut, a însemnat pentru cei care au ocupat asemenea funcţii în Sălaj, pe lângă prestanţă, şi un venit anual de circa 150.000 de lei. Însă cum UDMR a ales PNL-ul ca partener în Consiliul Judeţean, Florian face un pas înapoi din administraţia judeţeană şi rămâne funcţionar public.
În ceea ce priveşte componenţa Consiliului Judeţean, secretarul general al judeţului a solicitat Tribunalului Sălaj validarea ca şi consilier judeţean a supleantului de pe lista PSD, Ovidiu Costinaş.
Prima şedinţă a Consiliului Judeţean Sălaj va putea fi convocată abia după ce instanţa va valida noul consilier judeţean, iar decizia va rămâne definitivă.