Primăria şi Consiliul Local s-au retras din acţionariatul celor de la CS Volei Municipal Zalău, dar vor susţine activitatea echipei în continuare


 De când Consiliul Judeţean Sălaj şi-a canalizat susţinerea doar către echipa de handbal, autorităţile locale au preluat aproape toate acţiunile echipei de volei. De anul trecut, Primăria şi Consiliul Local deţineau 99% dintre acţiuni,celălat procent  fiind împărţite în părţi egale de către societăţile comerciale SC Primavera SRL(administrator Radu Istrate) şi SC Fibrex Co SRL (administrator Traian Pop).

În urma problemelor legislative, în ce priveşte aplicarea legii sportului din România, instituţia condusă de Radu Căpîlnaşiu se pregăteşte să părăsească acţionariatul echipei ACS Volei Municipal Zalău! “Tot sportul se află într-o situaţie specială şi legea sportului nu este foarte clară, în ce priveşte modalitatea de finanţare a cluburilor şi asociaţiilor sportive. Dacă legea nu este clară, decât să dăm cu subsemnatul, ne retragem!?”, declara edilul municipiului, în urmă cu câteva zile. stop_coloana Din păcate, spusele primarul Radu Căpîlnaşiu se vor adeveri, deoarece a fost emis deja un proiect de hotărâre, prin care Primăria şi Consiliul Local îşi va pierde calitatea de membru asociat la ACS Volei Municipal Zalău.
Hotărârea va fi votată de către consilierii judeţeni, într-o şedinţă extraordinară, ce va avea loc în cursul zilei de luni. Trebuie spus că aceeaşi situaţie s-a întâmplat şi cu cealaltă formaţie de calibru din Sălaj, este vorba de HC Zalău, cea care a rămas fără acţionarul majoritar (Consiliul Judeţean), cel care deţinea 99.5% din acţiuni. Din câte se pare, Consiliul Local şi Primăria Zalău doresc să susţină activitatea vicecampioanei României şi pe viitor, dar numai cu respectarea tuturor prevederilor legale în domeniu.