Volei Municipal Zalău a primit mult așteptatul răspuns de la ANAF, conturile au fost deblocate și poate semna contractul de finanțare cu Primăria
Criza în sportul de performanță de la poalele Meseșului a ajuns la cote înalte, iar problemele celor de la CS Volei Municipal și FC Zalău au ajuns într-o stare critică, din cauza legii amnistiei.
Până la urmă, situația celor de la CS Volei Municipal Zalău a devenit clară, după ce legea amnistiei a fost deblocată și totodată datoriile clubului au fost șterse. În aceste condiții, vicecampioana României a devenit o grupare ”curată” și poate accesa liniștit proiecte cu bani publici.
De fapt, conducerea a făcut deja demersurile pentru un proiect de finanțare la Primăria Zalău, iar autoritățile locale au pregătit deja suma de bani solicitată pentru sezonul 2015 – stop_coloana 2016, în care CS Volei Municipal are obiectiv cupa, campionatul, dar și un parcurs cât mai lung în cupele europene.
În cadrul ședinței ordinare ce a avut loc luni dimineața la Consiliul Local, consilierii au aprobat regulamentul de acordare a sumei de finanțare.
Astfel, în perioada următoare, gruparea de la poalele Meseșului va semna un contract de finanțare cu Primăria Municipiului Zalău, urmând ca la începutul lunii noiembrie să beneficieze de sumele alocate.