Viata de boschetar la minus 15 grade

Sunt oameni care nu-si fac nici o grija pentru factura la caldura pe ianuarie. Pentru ca in perioada gerului au dormit la minus opt grade, in conditii mizere, intr-un loc in care nu ai vrea sa-ti petreci nici o clipa din viata, o hala care mosteneste ironic numele de „Punct termic”.
Sunt lucruri cu care nimic nu se compara. Un hotel de lux, sampanie, caviar… Dar sa luam de data asta viata de boschetar la minus 15 grade. Sa intram in adapostul pe care si l-au improvizat cativa tineri in fostul punct termic PT 9 din Simion Barnutiu. Locul unde nu ai vrea sa-ti petreci nici o clipa din viata. Despre care nu prea vrei sa stii ca exista. Aici isi traiesc clipa vietii noua oameni; cu toate ingredientele, mai ales cosmaruri; pe care nu le povestesc niciodata nimanui, pentru ca nu au apropiatii pe care ii avem de obicei, parinti, frati, prieteni de incredere. Nu au avut niciodata sansa. Asa s-au nascut. Sunt din cei care spala pacatele parintilor lor fara sa fie direct vinovati de ceva.
Frigul e gratis
Sunt din cei care nici macar nu au posibilitatea sa fie ingrijorati de factura la caldura de luna viitoare. Am intrat in hala insalubra si deprimanta si am gasit noua suflete infofolite. Aparent, nimeni nu are o preocupare. Stau pur si simplu si asteapta sa se incalzeasca vremea. Pentru ca in ultimele zile au dormit la minus opt grade.
Mai bine nu se poate
Daca simtiti nevoia sa va ganditi la conditiile in care cei noua fac in fiecare dimineata ceea ce facem cu totii – si aveti interzis sa va ganditi la „sfantul dus”-, va provoc imaginatia. E suficient sa stiti ca nu exista apa curenta. Au fost in vara la Primarie; au obtinut niste promisiuni …dar totul s-a terminat cu „am incalecat pe o capsuna…” Au mai incercat cite o audienta, si-mi povestesc cum viceprimarul Daniela Cota le-a dat un raspuns. „Nu stiam ca stati in punctul termic. Nici nu vreau sa stiu ca stati acolo”. Se subantelege ca nu exista nici o „atestare documentara” a asezamintului lor. Sunt si azi recunoscatori „doamnei Onorica”, cea care i-a adunat acum trei ani de pe coclauri si i-a bagat sub un acoperis. Dupa raspunsul de la Primarie se tem sa nu-l piarda. Daca mai bine nu se poate, macar mai rau sa nu fie.
Viata in doi… pe doi jumate
Spatiul e compartimentat riguros. Niste paturi bine intinse delimiteaza „camerele”, in care abia incap niste improvizatii, alias dormeze. Alaturi sunt rafturi si dulapuri la care te uiti chioras. Moment in care cineva te intreaba ca intr-o doara „N-ai sa-mi dai si mie un dulap care nu-ti mai trebuie?”. Felul in care o face se traduce simplu – intreb si eu, cine stie, nu te oblig si nici nu trag mare nadejde. Traiesc cate doi, cupluri casatorite sau nu. Carmen si Adrian sunt frati, au 22 si 23 de ani. Insista sa le fac o fotografie in „sufrageria” lor de doi metri pe doi si jumatate. Simt ca mi-ar arata mai multe din viata lor, dar… nu au ce. Azi nu mai au nici tigarile de ieri.
„L-am luat si pe Feri, ca e si el de-al nostru, nu?”
Levi este cel mai descurcaret. Are o plita si butelie. isi poate face o cafea, in zilele in care are din ce. Atunci da si la altii. Nu e egoist. Aseara, la capatul patului lui a mai intins pe ciment o saltea, pe care doarme Feri. „L-am luat si pe el. E si el de-al nostru, nu?”, imi spune zambind complice si ma avertizeaza sa nu spun nimanui, pentru ca nu au voie sa aduca pe nimeni in afara de cei pe care ii stiu „comunitarii” ca sunt locatari permanenti ai acestui „templu”; pentru care autoritatile au atata grija sa nu abuzeze nimeni de binefacerile lui. Si in afara de „comunitari”, cu preocuparile lor de a ucide din fasa orice contraventie, de ei nu se mai ingrijeste nimeni. Dar sa nu trecem cu vederea gestul crestinesc facut de doi preoti, care inainte de sarbatori le-au dat o soba „obosita”, din acelea care te duc cu gandul la o epoca in care se traia tare greu. Si caldura pe care o face este pe masura. Dar la minus 15 grade conteaza; poate aduce temperatura pana la minus 8 in hala care mosteneste ironic numele de „punct termic”. Ce pun in soba?! „Ce apucam, lemne, facem rost de prin gunoaie”, imi marturiseste Levi zambindu-mi a spune: „doar nu esti prost sa nu-ti dai seama”. Hornul sobei iese printr-o spartura in perete, pe unde intra mai mult frig decit fum iese. Iar in incapere fumul il tai cu cutitul. Se respira greu, dar merita efortul daca nu vrei temperatura de afara.
In vesnica ilegalitate, la marginea societatii
A mai fost cumva de sarbatori. Au strans ceva bani din colindat, care inca nu este interzis. Au incercat sa vanda si niste felicitari „home-made”, pe care le-au desenat fetele, nu cu prea multa pricepere, dar, dupa ce au „pe stoc” se vede ca s-au straduit. Numai ca este vorba de marfa interzisa pe piata. Politia comunitara i-a oprit de fiecare data de la aceasta activitate comerciala ilicita, neinregistrata nicaieri pentru impozitare. Era de altfel si dificil, pentru ca pretul nu este fix, fiecare ar fi dat pe ele cat credea de cuviinta. Nu ai cum sa stabilesti cat i se cuvine statului. Mariana are de fapt antecedent grave. A fost luata pe sus din curtea bisericii nu demult pentru ca cineva i-a dat un leu. Este o colega de redactie care o cunoaste si ii stie bine conditia. I-a oferit banii nestiind in ce necaz o baga. Contraventia era cersetoria. Levi incepe sa povesteasca cu obida intamplarea, nemultumit ca Marianei i s-a aplicat si o corectie fizica, dar renunta surprinzator de repede, convins ca nu rezolva nimic. Stim ca nu sunt usa de biserica. Nimeni nu poate fi daca traieste pe cont propriu inca de cand a capatat constiinta de sine. Lucru care se intampla la astfel de oameni foarte repede. Daca il intrebi pe Levi de cati ani fumeaza nu are ce calcula: „De la patru ani”.
Cativa au incercat in vara sa vanda ziare. Multe VIP-uri pot fi invidioase. Au fost paziti mai ceva ca presedintii de stat de agentii politiei comunitare, care nu puteau sa creada ca „clientii” lor muncesc cu acte in regula. Le cereau documente peste documente. Dupa o perioada in care s-a lamurit ca sunt OK, politistii comunitari au pus problema prezentei lor pe spatiul public. Dupa ce Primaria a transmis ca si aceasta este „in regula”, agentii politiei au pazit cu strasnicie carosabilul. La fiecare pas in afara trotuarului, daca doreau sa ofere un ziar cuiva pe geamul masinii, erau trasi de maneca. Sicanele i-au descurajat. Cativa imi propun sa reluam „business-ul” daca putem rezolva cu „comunitarii”. Nu putem. Agentii isi fac strasnic si ireprosabil meseria. Iar boschetari ca ei reprezinta un obiectiv clar pentru „comunitara”, in lipsa acuta de ilegalitati pe strazile Zalaului. Pazesc bine si tomberoanele, asa ca daca vreunul a ochit un lemn bun de pus pe foc, trebuie sa se asigure ca potera reziduurilor nu e pe aproape la ora aia. Nu suntem asadar dispusi sa facem nici un fel de diligente pe linga politia comunitara sa inchida ochii la ilegalitati. Fiecare sa-si faca meseria asa cum o intelege.
Spalam latrine, facem tumbe daca trebuie.
Contactati-ne la PT 9
Inca nu s-au „hotarit” ce maninca azi. Nu prea au ce. Sigur ca nu muncesc. Din acelasi motiv. Spun ca sunt dispusi, daca ma interesez de un job, sa faca orice, sa spele latrine, sa faca tumbe daca e nevoie. Nu i-a mai chemat nimeni cu ziua cam de mult. Sunt vremuri grele si iarna nu gasesti mare lucru de facut. Pentru orice eventualitate, pe poarta este un afis mare : „CAUTAM DE LUCRU”, dar „pe praful asta” nu se arata nici un doritor.
Primarul promite o rezolvare
Primarul Radu Capilnasiu promite ca se va interesa de conditiile in care stau cei noua tineri si va cauta o rezolvare. Si mai spune ca „acesti tineri au avut posibilitatea sa fie cazati la Adapostul de noapte, dar ei nu au dorit sa stea acolo pentru ca ar fi trebuit sa respecte regulile interne, de ordine si igiena, si sa nu fie bauti.” „Acesti tineri” spun insa ca le-a fost refuzat accesul in Adapostul de noapte pentru ca una din conditii este sa nu fie casatoriti. Primarul mai spune ca unii dintre ei au locuit un timp in blocul C 3, dar au renuntat pentru ca aveau de platit apa, energia electrica. Ei raspund ca „unii dintre ei” este unul singur, care nici nu sta cu ei in PT 9. Energia electrica o platesc si aici, iar apa nu au. Iar unii spun ca au depuse cereri pentru locuinte sociale si de cinci ani si ca de cite ori se intereseaza primesc cite o promisiune si o amanare.
Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica
Visul lui Levi
Levi e hitru, accepta cu un zambet plin de sens cam tot ce i se intampla si vorbeste tot timpul cu doua intelesuri. Are inteligenta nativa. Si-a investit toata viata intr-un computer pe care l-a „construit” singur, piesa cu piesa. Are o multime de avantaje. Daca ii dai un film, l-ai facut fericit. Dar nu se rezuma la atit. Levi a facut un blog www.viatanoua.4t.com. Inca nu e mare lucru de el, doar un citat din biblie: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica”. Si are ganduri mari. Gandul cel mai mare este sa lanseze pe acest blog un apel umanitar prin care sa stringa ceva cu care sa-i repare Marianei dantura. „Uitati-va la ea. Nu are nimic in gura. Si are numai 23 de ani”. Levi a avut un accident in copilarie si nu mai vede cu un ochi. Dar asta nu-l preocupa si incearca sa-si ascunda defectul. Asa percepe lumea un om care vede cu un singur ochi. Suntem foarte multi care avem doi, dar ce folos daca nu privim in directia in care trebuie. Si mai e nevoie de o calitate. Ochii sunt doar receptori de imagine, mintea este cea care interpreteaza.
La ce va asteptati?
Ce asteptam dupa acest articol? Poate ca unii responsabili vor pune intrebarea „cum rezolvam problema?”. Adica, cum rezolvam problema, nu in fond, ci asa… in presa, sa nu mai faca astia valva. Astept din moment in moment telefoane la redactie sa ni se spuna ca lucrurile nu stau chiar asa, ca nu e bine ce facem, sa vanturam mizeria pe care cineva s-a straduit sa o ascunda sub pres.