Vestul Sălajului s-a procopsit cu incă două tronsoane de drum județean reabilitate
A fost finalizată execuția lucrărilor privind două dintre sectoarele de drumuri județene cuprinse în programul de reparații al Consiliului Județean Sălaj. Recepția lucrărilor efectuate a avut loc pe parcursul săptămânii trecute. Este vorba despre sectoare ale drumurilor județene 191 D Nușfalău – Boghiș – Valcău de Jos; și 109 P Ip – Camăr. sectoare de drum cu lungimi medii de 10 km asupra cărora s-a intervenit cu lucrări ce au presupus realizarea unor covoare asfaltice, precum și a marcajelor rutiere aferente.
Cele două sectoare de drum se înscriu într-o serie de intervenții asupra a patru drumuri ori sectoare de drumuri județene cuprinse în programul de reparații, situate cu precădere în vestul județului, care odată finalizate vor asigura, atât din perspectiva conectivității locale, cât și a celei regionale, un acces rutier mai facil și mai sigur atât pentru pasageri, cât și pentru mărfurile tranzitate în zonă.
Dată fiind și caracteristica preponderentă a mediului de afaceri prezent în zona deservită de traseele drumurilor județene – pe de o parte stop_coloana comerțul și serviciile, dar și producția de instrumente științifice de măsură și control, de mobilă ori cea agricolă – aceste intervenții asupra sectoarelor de drum amintite vin în întâmpinarea nevoii de a asigura un tranzit facil, rapid și sigur a mărfurilor în zonă. De asemenea, transportul de persoane – fie că ne referim la cel asigurat prin curse regulate în zonă, fie la cel individual – beneficiază de confort și siguranță sporite.
Garanția lucrărilor executate pe sectorele de drum amintite este de 24 de luni de la data recepției, respectiv de 6 luni pentru marcajele rutiere, iar valoarea contractată a acestora este de peste 4.500.000 lei, fiind asigurată din bugetul județului, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției sălăjene.
