Ministerul Educației vrea să legifereze subvenționarea chiriei și pentru studenții care aleg să nu stea în căminele universităților și își închiriază apartamente. Condiția este să depună dovada închirierii locuinței (contractul) la instituția de învățământ.

Studenții cu dizabilități, studenții din familii monoparentale, orfanii, copiii personalului didactic sau studenții proveniți din centrele de plasament sunt eligibili pentru aceste subvenții.

De asemenea, universitățile vor putea acorda mese în cantinele proprii, iar subvențiile pentru aceste servicii să fie asigurate de la bugetul de stat.

Ministerul Educației a lansat în consultare publică metodologia de acordare a subvențiilor de cazare și masă destinate studenților, precum și a subvenției de cazare acordată studenților care aleg altă formă de cazare decât căminele instituțiilor de învățământ superior de stat.

Pentru a beneficia de subvenția pentru chirie studenții trebuie să notifice în scris, la începutul anului universitar, instituția de învățământ în care sunt înmatriculați.

Noutățile care apar în proiectul de metodologie

  • Subvenții pentru plata chiriei: subvențiile nu mai sunt limitate pentru căminele universităților de stat, ci pot fi acordate și studenților care aleg altă formă de cazare (de exemplu, închirierea unui apartament), cu condiția să depună documentele necesare la instituția de învățământ.
  • Subvenții pentru categorii speciale de studenți: studenții cu dizabilități, cei din familii monoparentale, orfanii, copiii personalului didactic sau studenții proveniți din centrele de plasament sunt eligibili pentru subvenții suplimentare, beneficiind de indici de cost mai mari.
  • Subvenții pentru masa în cantine: instituțiile de învățământ superior de stat pot oferi mese subvenționate studenților în cantinele proprii, iar subvențiile pentru aceste servicii să fie asigurate de la bugetul de stat.
  • Utilizarea fondurilor necheltuite: fondurile neutilizate pentru subvențiile cămine-cantine la sfârșitul anului vor putea fi reportate pentru anul următor.
  • Locuri în cămine și masă contra cost pentru studenții admiși pe locurile cu taxă: pot beneficia de facilitățile de cazare și masă contra cost și de subvenții acordate exclusiv din veniturile proprii ale instituțiilor de învățământ superior sau din fonduri alocate cu această destinație de operatori economici, organizații non-guvernamentale sau autoritățile publice locale.

Cine poate primi bani pentru cazare și masă

Categoriile pentru calcularea subvenției pentru cazare și masă studenți, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, sunt următoarele: a) studenți români, UE și SEE, forma de învățământ cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat; b) studenți români, forma de învățământ cu frecvență, copiii personalului didactic în activitate sau a personalului didactic care s-a pensionat din sistemul de învățământ, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat; c) Studenți români, forma de învățământ cu frecvență, cu unul sau ambii părinți
decedați, precum și cei din familii monoparentale, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat; d) studenți români, forma de învățământ cu frecvență, care provin din centrele de plasament, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat;
e) studenții străini, forma de învățământ cu frecvență, bursieri ai statului român, fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă (B) și fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă (CPNV), pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat; f) studenți cu dizabilități.

Subvenția cămine – cantine se poate utiliza pentru acoperirea următoarelor tipuri de cheltuieli, conform proiectului de metodologie amintit: plata utilităților la cămine – cantine; plata materialelor consumabile și de curățenie a spațiilor din cămine-cantine; plata materialelor de cazare și masă; plata reparațiilor curente, de întreținere și de igienizare; plata salariilor personalului angajat la cămine și cantine; alte tipuri de cheltuieli dedicate căminelor și cantinelor.