Echipajele de control trafic acţionează cu camere mobile pentru identificarea şoferilor care nu şi-au cumpărat rovinietă.
După 1 octombrie, intre şoferii sălăjeni s-a iscat o adevărată isterie cum că ar fi amendaţi in urma filmării de către camere video fixe dacă nu posedă roviniete. In realitate, camere fixe legate la sistemul electronic de gestiune a rovinietelor nu au fost montate, incă, in judeţul Sălaj, iar verificările se realizează cu o aparatură montată intr-o autospecială a Secţiei de Drumuri, ce conţine două camere video. Cele două camere mobile sunt legate la un monitor din maşină pe care se indică in procente cat de clar se vede numărul de inmatriculare, iar dacă proprietarul autovehiculului nu a plătit rovinieta, se inroşeşte un chenar. Datele se trimit automat, la Centrul de Calcul de la Ministerul Transporturilor, dar proprietarul maşinii primeşte amenda prin poştă. Pe langă amendă, care variază intre 250 şi 4.500 de lei, in funcţie de gabaritul autovehiculului, cel vizat trebuie să achite şi o despăgubire de la 28 pană la 1.210 euro, atat cat costă rovinieta pe un an pentru diverse autovehicule. Despăgubirea este valabilă insă doar 24 de ore, după care trebuie plătită rovinieta, altfel poate urma altă amendă.
Dintre judeţele din subordinea DRDP Cluj, printre care se află şi SDN Sălaj, există o singură cameră fixă funcţională pentru roviniete in Bistriţa-Năsăud, inspre Vatra Dornei. (P.Gorgan)