Valeriu-Radu Crișan deschide lista candidaților Pro România pentru Camera Deputaților. În opinia sa, e de datoria fiecăruia dintre noi să ne implicăm pentru a construi o lume mai bună, motiv pentru care se consideră mai degrabă un om dedicat politicilor publice, decât un politician.

„În această perioadă plină de provocări sociale, medicale și economice, vin în fața voastră asumându-mi responsabilitatea de a vă reprezenta în Parlament. Fiind mai puțin un politician și mai mult un om dedicat politicilor publice, în special pe zona socială și de dezvoltare, îndrăznesc să cred că oamenii tineri încă mai pot atinge acel grad de schimbare pe care ni-l dorim cu toții. Și nu este o utopie, pentru că schimbarea, indiferent că vorbim de clasa politică, proiecte, de lucrurile care nu ne plac, nu se pot schimba de pe o zi pe alta dar cu implicarea noastră, a tuturor, trendul va fi pozitiv. Dar poți profita de orice zi pentru a-ți aduce propria contribuție la construirea unei lumi mai bune”, spune candidatul.

Pentru că are deja experiență în politică și administrație, Valeriu-Radu Crișan a vorbit despre ceea ce a reușit să facă până acum, dar și despre ceea ce își propune să facă în continuare, din Parlamentul României.

„Ce am făcut până acum? Inițiative pentru protejarea drepturilor copilului, a tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecție socială, drepturi pentru persoanele cu dizabilități, îmbunătățirea sistemului de achiziții publice, performanță în sistemul public și digitalizarea sistemelor informatice în relaționarea cu contribuabilii, transparență în deciziile luate de autoritățile publice. Ce vreau să fac în următorii 4 ani? Să susțin în continuare performanța și dezvoltarea și pe cei care deși au 2 joburi reușesc cu greu să supraviețuiască, pentru perfecționarea sistemului public și o bună relaționare a acestuia cu mediul de afaceri și cu cetățenii, pentru că nimeni nu trebuie lăsat în urmă, mai ales în contextul actual. Aceasta este PROmisiunea mea – să rămân același om dedicat cauzelor pe care le-am susținut și până acum și să am mereu ușa deschisă pentru toți cei care au nevoie de ajutor. În această perioadă de criză, noi suntem alături de toți românii. Pentru că știm că oamenii au nevoie de siguranța zilei de mâine”, spune Valeriu-Radu Crișan.

„Noi, partidul PRO România, suntem singurii care își asumă introducerea unui Venit Minim de Criză pentru cetățenii români din țară și din străinătate, precum și Sprijinul Economic de Criză pentru IMM-uri. Venitul Minim de Criză are ca scop asigurarea resurselor minime pe perioada crizei, adică 2000 de lei pe lună pentru persoanele singure și 1500 lei pentru fiecare membru al familiei. Astfel, noi vrem să ne asigurăm că niciun cetățean român nu are un venit mai mic de 2000 lei, care să îi poată permite să își cumpere cel puțin mâncare și medicamente în această perioadă foarte dificilă. Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă. Totodată, propunem un plan anticriză și măsuri concrete care să permită afacerilor mici și mijlocii (IMM) să își continue activitatea și să păstreze locurile de muncă. Prin reducerea TVA-ului la 5% pentru produsele agricole și agroalimentare și pentru industria HORECA. Prin anularea unor obligații fiscale. Prin amânarea ratelor și acordarea de granturi. Prin suportarea a 50% din costurile cu chiriile. Vom deschide toate afacerile închise de măsurile aberante ale guvernului PNL. Vom modifica programul IMM Invest care a fost prost implementat de guvernul Orban. Îl vom extinde și îi vom mări plafoanele”, a explicat candidatul PRO România la Camera Deputaților.

Alte măsuri vizează acordarea Sprijinului Economic de Criză, condiția unică fiind menținerea aceluiași număr de angajați de la finalul anului 2020 pe toata durata anului 2021, reducerea cotei de TVA de la 9% la 5% pentru produsele agricole și alimentare și pentru serviciile din HORECA, anularea unor obligații fiscale aferente anului 2021 pentru IMM-uri: impozitul pe profit, impozitul specific, impozitul pentru microîntreprinderi, taxele și impozitele datorate activelor corporale neutilizate din cauza restricțiilor și interdicțiilor administrative, Statul va acoperi 50% din chiriile aflate în plată pe perioada nefuncționării IMM-urilor din cauza restricțiilor impuse de autorități, prorogararea pentru 2022 a ratelor aferente finanțărilor la bănci și IFN-uri și prelungirea maturității cu perioada de grație, deschiderea tuturor afacerilor închise de măsurile guvernului Orban, măsura închiderii putându-se lua doar în situația apariției unor focare de infecție COVID-19 în respectivele locații, acordarea de granturi de până la 500.000 euro și garanții de stat de 100% pentru investiții în producție, mai ales pentru industria alimentară care utilizează materii prime autohtone, modificarea programului IMM INVEST prin simplificarea lui, mărirea plafonului, extinderea lui și la alte domenii și reducerea comisioanelor plătite de companii.

Un pachet complet de măsuri, spune Valeriu-Radu Crișan, țintește domeniul sănătății.

„Pe termen scurt, vom aplica un Program Național de Testare COVID-19 a tuturor românilor, cu decontarea testelor de către stat; vom înființa Centrul Național de Plasmă Convalescentă și vom încuraja și motiva românii care s-au vindecat de COVID-19 să doneze sânge; vom întări Direcțiile de Sănătate Publică pe perioada crizei medicale, cu personal suficient pentru a putea face anchetele epidemiologice, a răspunde solicitărilor publicului și a desfășura campanii de informare la nivel local; vom urgenta distribuirea vaccinului către categoriile profesionale de risc, aflate în prima linie, precum și către persoanele în vârstă și cele cu comorbidități, aflate în categoriile de risc crescut. Pe termen lung, vom continua Programul Național de construcție al celor opt spitale regionale; producătorii români de medicamente vor primi finanțare sub formă de granturi de până la 100 milioane euro în scopul producerii de medicamente pentru tratamentul COVID-19, precum și pentru alte afecțiuni cu incidență crescută; fiecare spital de urgență din țară trebuie să aibă un departament medical mobil, dar și un departament de servicii medicale online de suport”, a explicat candidatul PRO România.

Un alt domeniu avut în vedere pe lista de priorități îl reprezintă eduația.

„Pe termen scurt, statul trebuie să asigure condițiile pentru accesul la învățământ în contextul pandemiei pentru fiecare copil din învățământul obligatoriu – o tabletă + o conexiune la internet; testarea săptămânală a tuturor profesorilor și a personalului auxiliar din școli; redeschiderea în toate școlile a cabinetelor medicale pentru trierea, testarea și supravegherea elevilor; închiderea școlilor doar atunci când rata de infectare este, în fiecare unitate, peste limita admisă de autorități și de OMS; reducerea temporară, pe perioada crizei medicale, a numărului de materii școlare predate pentru a reduce timpul petrecut în școală și pentru a diminua numărul de elevi din clase. Pe termen lung, propunem un Program Național pentru pregătirea cadrelor didactice pentru predarea online și adaptarea curriculei școlare acestui mod de predare, în situații excepționale și pe perioadă determinată; extinderea programului Masă Caldă pentru fiecare Elev ca măsură pentru reducerea abandonului școlar în rândul elevilor care provin din medii defavorizate; extinderea sistemului de școli de arte și meserii; reforma curriculei școlare cerute de transformările profunde din mediul de afaceri”, a explicat candidatul.

„Împreună, vom aduce stabilitatea economică în ciuda crizei, pentru toți românii!”, spune Valeriu-Radu Crișan. (p)

Comandat de PRO România Filiala Sălaj

Executat de SC Manager SRL

CMF 11200008