decembrie 5, 2025

Valea Zalăului este focar de infecție

imagine-articol10_47973

Nimeni nu vede, deși toată lumea simte mirosul pestilențial. Cineva s-a prefăcut în iulie că face treabă și autoritățile consideră probabil că problema e rezolvată


 

Pe Valea Zalăului se deschisese la mijlocul lunii iulie un fel de șantier. Spun “un fel” pentru că șantierul era compus dint-un excavator și un inginer. Dar era un excavator în albie, mai jos de Școala generală nr 1, și ne-am interesat repede să vedem despre ce-i vorba; nu cumva, după atâția ani în care nu a cules nimeni măcar o hârtie de napolitane din murdara vale acum se face curățenie, decolmatare. Ni s-a spus că se lucrează la decolmatări, defrișări de vegetație și transportul mizeriei la rampa de încărcare. Cea care a angajat lucrările a fost firma “Apele Române Someș – Tisa” din Cluj Napoca. Executant era firma privată Foia 2001. Lucrările au început din zona Scala și urmau să continue pe o distanță de doi kiometri până în spatele fostei “Armături”. Reziduurile, vegetația rezultată din defrișări, nămolul din decolmatare, urmau să fie încărcate în mijloace de transport, pe rampa de încărcare amenajată lângă Sala Sporturilor. Potrivit inginerului Trifan Ștefan, cel care coordona acțiunea, lucrările erau anunțate pe 45 de zile și erau menite să schimbe radical fața Văii Zalăului, dându-i un aspect mai civilizat cursului de apă.
Un jeg de-ți taie răsuflarea
Numai că toate aceste promisiuni nu au fost decât praf în ochii riveranilor și nu numai ai lor. Firma a tăiat din măcrișul stop_coloana de pe maluri. Excavatorul s-a evaporat în câteva zile fără să facă nimic altceva. O parte din vegetația tăiată a fost și ea luată de ape să îngroașe stratul de reziduuri de pe fundul văii, a cărei curgere este grea de tot. Sute de PET-uri, cauciucuri, bolovani, zdrențe, lemne, sticle sparte, deșeuri metalice, resturi alimentare, gunoi de grajd și chiar cadavre de animale fac un peisaj cât se poate de puturos pe cursul de apă din zona Astralis. Ceva mai jos de podul de fier care leagă Simion Bărnuțiu de Astralis se “odihnește” de trei luni o dormeză. A putrezit binișor. Noroc că a trecut vara. Câțiva locuitori din blocurile riverane Văii Zalăului spun că se gândesc cu groază că la primăvară mirosul apei devine iar insuportabil. Dacă nu se vor lua măsuri, spun oamenii, pentru colectare gunoaielor, în zonă se vor forma adevărate haite de câini vagabonzi care au început deja să frecventeze locurile, atrase de resturile de alimente și de stârvuri.
Chiar dacă există un program încheiat între Primăria Zalău, Agenția de Protecție a Mediului și Sitemul de Gospodărire a Apelor, prin care se urmărește salubrizarea Văii Zalăului, după cum arată la ora actuală cursul de apă și malurile, acesta pare nu ineficient, ci inutil.