martie 4, 2026

Valcău de Jos: Blana şi capetele a două oi, abandonate la marginea drumului

1

Blana şi capetele a două oi au fost abandonate, marţi, pe raza localităţii Valcău de Jos, la marginea drumului de la ieșirea din localitate spre Marin.

“Solicităm persoanelor responsabile să procedeze de urgență la ridicarea acestora și la igienizarea completă a zonei (inclusiv curățarea resturilor de lână și a altor deșeuri rezultate). În cazul în care situația nu va fi remediată în cel mai scurt timp, vom sesiza Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj și Garda Națională de Mediu. Reamintim că abandonarea cadavrelor de animale constituie faptă sancționată conform legislației în vigoare și poate atrage răspundere contravențională sau penală”, a postat, miercuri dimineaţa, pe pagina sa de Facebook, primarul comunei Valcău de Jos, Ioan Roşan.  

Intervenţia promptă a primarului a făcut ca acestea să fie luate de cel care le-a abandonat, la scurt timp după mesajul de pe reţelele sociale.

“Am decis ca atunci când constat astfel de nereguli, să le fac publice. Aşa fac şi dacă găsesc o chitanţă sau o factură cu numele pe ea, lângă gunoaie abandonate sau dacă sunt tractoare care lasă urme de noroi pe asfalt, de exemplu. Oamenii se conformează foarte repede după apariţia anunţului”, spune Ioan Roşan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *