Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sălaj a distribuit până acum 18 mii de doze de vaccin antigripal medicilor de familie, în cadrul campaniei anuale de vaccinare.
Potrivit medicului Ligia Marincaș, directorul instituției, în doar o lună de la distribuirea vaccinului antigripal, au fost administrate 15.505 doze, ceea ce reprezintă peste 85 la sută din numărul de doze distribuite. Joi, au mai fost distribuite în teren 2.555 de doze de vaccin, în total plecând din DSP Sălaj 18.060 de doze de vaccin antigripal.
Raportat la numărul persoanelor catagrafiate de medicii de familie – 20.352, potrivit actualizării, ar mai fi necesare încă 2.300 de doze de vaccin care vor fi trimise de Ministerul Sănătății în perioada următoare.
”Avem puține solicitări în plus față de catagrafiere și punem la dispoziția medicilor câte doze de vaccin au nevoie. Este un lucru bun că am primit deja 88,74 la sută din numărul dozelor necesare conform catagrafierii și s-au administrat deja aproape 86 la sută din dozele repartizate medicilor de familie”, a precizat directorul DSP Sălaj.
Vă reamintim că primele doze de vaccin antigripal au ajuns în 20 septembrie la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, iar primele doze au fost repartizate medicilor de familie chiar din următoarea zi. Imediat după primirea dozelor de către medici, în doar o zi, aproape 100 de persoane s-au imunizat împotriva gripei sezoniere.
Conform întocmirii necesarului de către medicii de familie, în Sălaj, majoritatea persoanelor care au prioritate la vaccinarea antigripală gratuită sunt cele cu vârsta de 65 de ani și peste, adică 10.737 de persoane. Locul II ca număr este al bolnavilor cronici – 7.431 de persoane, pe locul III – personalul medical – 1.431 de persoane, locul IV – persoanele instituționalizate – 587, în timp ce gravide sunt numai 37 de persoane.
Ca în fiecare an, sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâniinstituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății şi ECDC.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie.
De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.Pentru campania de vaccinare anti-gripală din sezonul rece 2022, Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze, iar dacă situația o va impune, stocurile vor fi completate, după cum a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la începutul lunii august.