Inainte de a consuma orice fel de droguri, informati-va! Este indemnul cu care vine in fata tinerilor Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Salaj. Pe toata perioada vacantei, Centrul sta la dispozitia celor interesatitineri, dar si parinti oferind consiliere de specialitate si materiale informative in legatura cu pericolul pe care-l reprezinta consumul de tutun, alcool si droguri. In conditiile in care in aceasta perioada tinerii sunt mai expusi tentatiilor decat in timpul scolii, reprezentantii Centrului vor fi prezenti in randul lor, in locurile frecventate de acestia, si vor imparti pliante cu informatii despre pericolul la care se expun daca cedeaza tentatiilor.
Tinerii trebuie sa stie ca orice drog consumat este periculos, chiar si cele legale, de exemplu tutunul sau etnobotanicele, si, mai devreme sau mai tarziu, duc la dependenta si la aparitia unor grave probleme de sanatate. Tinerii sunt sfatuiti sa se informeze inainte de a incerca orice fel de drog, la insistentele cunostintelor sau a prietenilor din anturaj, care ar putea profita de lipsa de informare prezentandu-si „marfa” ca nefiind periculoasa.
Initiativa Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog vine in contextul in care pe piata exista un numar din ce in ce mai mare de tentatii privind consumul de tutun, alcool si alte doguri, iar optiunile sanatoase de petrecere a timpului liber sunt destul de limitate. La asta se adauga si programul incarcat al multor parinti, care nu mai petrec suficient timp in preajma copiilor, nu discuta deschis cu acestia despre problemele lor, iar asta ii face si mai vulnerabili in fata tentatiilor.