Vacanțele sunt mai ieftine cu 12 la sută de la 1 iunie
Pe lângă măsura foarte popularizată a reducerii TVA de la 24 la sută la 9 la sută la produsele alimentare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sălaj anunță alte câteva modificări importante aduse Codului fiscal care au intrat în vigoare la 1 iunie 2015.
Cei care închriază imobile sau alte bunuri trebuie să știe că de luna aceasta vor plăti și contribuția de asigurări sociale de sănătate pe veniturile din chirii.
O altă modificare este că înregistrarea bacșișului rămâne în vigoare, iar de la 1 iunie se aplică cota de impozit de 24 la sută la bacșișul care rămâne la dispoziția firmei.
stop_coloana Vestea bună de la Finanțe pentru cei care doresc să plece în vacanță în țară și nu și-au cumpărat încă bilet este că de la 1 iunie, dacă achiziționați cazare cu demipensiune, cu pensiune completă sau cu “all inclusive”, se aplică cota de TVA redus, de 9 la sută, la tot pachetul de cazare, care poate include și băuturi alcoolice. Prin urmare, vacanțele în țară ar trebui să coste cu 12 la sută mai puțin de anul acesta.
