Utilizatorii de pajişti şi faneţe care nu deţin animale vor putea primi subvenţii de la APIA
Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Ordonanţă de urgenţă, pentru modificarea unor articole din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 34 din 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991. De reţinut este faptul că persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat, după modificările propuse, pot depune cererea unică de plată pentru categoria de folosinţă păşuni şi fâneţe dacă o valorifică prin cosit cel puţin o dată pe an.
Am trecut nu cu mult timp în urmă prin satul Văleni, comuna Cristolţ. Am rămas surprins vâzând aproape la fiecare casă câte o capră. M-am interesat la localnici care este motivul. Simplu, mi-a spus un sătean, “să primim bani de la APIA pentru fâneţe, că dacă nu avem animale nu primim subvenţie pe păşune şi fâneţe”. Caprele sunt animalele care se ţin cel mai uşor. stop_coloana Ele şi iarna rod mugurii şi coada copacilor.
O altă modificare se referă la data depunerii cererii unice de plată. Cererile unice de plată se depun până la data de 15 iunie, la centrele APIA, fără penalizări. Prin modificare se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins: “Cererile unice de plată pot fi cuprinse şi după data de 15 iunie cu termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1 la sută pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică pe suprafaţă ar fi fost depusă până la data de 15 iunie.
