Usturoiul (Allium sativum) este o plantă alimentară și condiment, având un bulb alcătuit din mai mulți căței, înveliți individual în câte o formațiune membranoasă. Frunzele sunt liniar plane, iar inflorescența are formă globuloasă. Atât pentru uz medicinal, cât și pentru uz alimentar, se utilizează bulbul (căpățâna), și frunzele tinere. În scop medicinal, părțile plantei se vor consuma întotdeauna în stare crudă.

Usturoiul este unul dintre cele mai puternice alimente atunci când vine vorba despre lupta cu infecțiile, cu virusurile sau cu bacteriile și este considerat un fortifiant natural important al sistemului nostru imunitar. Așadar, acest antibiotic natural este una dintre cele mai bune arme pe care le putem avea  în menținerea sănătății noastre. Deține capacitatea de a stimula producția naturală de anticorpi din organism și este un combatant de nădejde în lupta cu infecțiile. Efectele sale sunt comparate adeseori cu efectele penicilinei.

Nu este o noutate faptul că usturoiul combate eficient afecțiunule tractului respirator și fortifică imunitatea,  iar dacă este consumat regulat, pe o perioadă de cel puțin 2 luni de zile, acesta scade miraculos tensiunea arterială. Substanțele active din usturoi dilată arterele, favorizează circulația sângelui și împiedică formarea de cheaguri. În plus, reglează nivelul de glucoză din sânge și ajută organismul să proceseze colesterolul, scăzând nivelul colesterolului rău. Studiile medicale arată că, în cazul persoanelor cu hipercolesterolemie, suplimentele alimentare cu usturoi reduc atât colesterolul rău (LDL), cât și  colesterolul total.

Sunt persoane care folosesc usturoiul pentru a-și ameliora afecțiunile digestive, deși, la prima vedere, sau mai degrabă la prima “adulmecare”, aroma puternică și uleiurile din usturoi par să facă mai mult rău decât bine. Substanța responsabilă de această aromă înțepătoare se numește alicină. Aceasta stimulează stomacul să producă enzimele necesare unei flore intestinale sănătoase. Mai mult decât atât, usturoiul se poate dovedi util în caz de constipație acută. Însă mare atenție pentru cei care suferă de gastrită, reflux gastric sau ulcer. În aceste situații, usturoiul trebuie consumat doar la recomandarea doctorului, gătit sau în combinație cu lapte, pentru că altfel veți suferi de arsuri la stomac. Consumul de usturoi se recomandă cu rol de prevenție,  în special persoanelor sănătoase.

Usturoiul este una dintre cele mai importante surse naturale de germaniu și seleniu și este extrem de bogat în antioxidanți și substanțe antibacteriene. Combate infecțiile agresive cum sunt cele cu streptococi, în caz de scarlatină sau difterie. Un efect similar îl are și asupra celulelor canceroase, pe care le distruge în fază incipientă. Întărește bariera naturală de protecție a organismului, încurajând celulele sănătoase din organism să identifice “intrușii” și să îi distrugă.

Planta de usturoi este de mare ajutor și femeilor care se apropie de perioada premenstruală, deoarece calmeză bufeurile, crampele, anxietatea, nervozitatea, schimbările de dispoziție și fluxul menstrual neregulat. Calmeză durerile menstruale și diminuează grețurile matinale.

De multă vreme, usturoiul a fost folosit în tratamentul adjuvant al răcelilor și gripei. Numeroasele studii efectuate au arătat că usturoiul reduce riscul inițial de îmbolnăvire, precum și numărul de zile cât suntem bolnavi. De asemenea, reduce și severitatea simptomelor.

În îngrijirea corpului, usturoiul are efect antiseptic, antiinflamator și tonic. Înainte de a folosi usturoiul pe piele, în orice mod, trebuie să știi că este interzisă aplicarea acestuia pe răni, tăieturi sau zgârieturi pentru că substanțele extrem de puternice îți vor produce senzația de durere. Pentru tenul acneic, se taie în 2 bucăți un cățel de usturoi, după care tamponezi ușor coșurile cu miezul. Se evită total  zona ochilor. Se lasă să acționeze 20 de minute, apoi se spală fața cu apă călduță. Pentru păr, usturoiul este benefic în combaterea căderii acestuia. Uleiurile volatile acționează ca un tonic pentru rădăcinile părului, stimulând regenerarea lor. Se prepară o pastă de usturoi, apoi se aplică pe scalp și se masează ușor, preț de aproximativ 10 minute. După efectuarea masajului, se spală părul cu un șampon specific pentru nevoile fiecăruia.