Numirea lui Septimiu Țurcaș, fostul primar al orașului Șimleu Silvaniei, în postul de administrator public al Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa a stârnit nemulțumiri în rândul USR-iștilor sălăjeni, care au anunțat public că se dezic de această numire.

“Rămânem fideli principiului <Fără Penali în Funcții Publice> indiferent despre cine este vorba. Decizia de a numi în funcția de administrator public al Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa o persoană condamnată penal, încalcă orice urmă de bun simț. Ne disociem de asemenea fapte, drept pentru care reprezentantul USR Sălaj nu a girat cu votul său această numire în ședința AGA a Asociației”, spun reprezentanții USR, pe pagina lor de Facebook.

Adunarea Generală Ordinară a Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa s-a întrunit marți, 16 februarie, iar unul din punctele de pe ordinea de zi a fost modificarea organigramei, prin înființarea unui post de administrator public, rezultat din transformarea unui post de consilier juridic, funcție în care a fost numit fostul primar de la Șimleu Silvaniei.

„Asociația se confruntă cu provocările unei activități foarte intense, pe lângă faptul că numărul membrilor asociați a crescut în timp la 122 ( aria de acoperire acum a Asociației este de 3 județe – Cluj, Sălaj și în mică măsură Mureș). Ne aflăm în faza în care proiectul POIM a început să fie implementat, fiind semnate din ce în ce mai multe contracte de lucrări și necesitând activități susținute de monitorizare în teren”, motiv pentru care „se impune, în consecință, modificarea Organigramei, astfel încât aceasta să corespundă volumului de activități ale Asociației și nevoilor concrete de coordonare a acestor activități pentru perioada următoare”, scrie în expunerea de motive privind modificarea Organigramei.

Competența numirii administratorului public al Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa revine Consiliului Director, această numire urmând a fi aprobată de Adunarea Generală a Asociaților.

Consiliul Director, în baza unei proceduri specifice, prin Decizia nr.5/8.02.2021, l-a numit pe această funcție de administrator public pe Septimiu Țurcaș.

Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociației, fiind format din președintele Asociației și încă patru membri numiți de Adunarea Generală pe o perioadă de 4 ani.

Președintele Asociației este președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, iar cei 4 membri sunt vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, primarul  orașului Huedin, Județul Cluj, și primarul Comunei Sâncraiu, județul Cluj.

Adunarea Generală este compusă din toți reprezentanții asociaților, desemnați prin hotărâre a autorităților deliberative ale acestora. În prezent, Adunarea Generală numără 118  autorități locale.

Fostul edil a pierdut mandatul de primar al orașului Șimleu Silvaniei după ce, în decembrie 2020, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare, de către magistraţii Tribunalului Maramureş, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.