USL a depus azi cererile de revocare din funcţie a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, a anunţat Vasile Blaga, precizand că demersul este neconstituţional. Vasile Blaga a precizat pentru MEDIAFAX că USL a depus atat cerere de revocare din funcţie pentru Roberta Anastase, cat şi pentru el. Anterior, surse parlamentare au declarat pentru MEDIAFAX că grupurile PSD şi PNL vor solicita, marţi, in plenul Senatului, revocarea din funcţie a preşedintelui acestei camere, Vasile Blaga.
„Astăzi, la plenul de la Senat de la 17.00 vom cere revocarea lui Blaga, pe considerentul că majoritatea trebuie să fie reprezentată in fruntea acestui for”, au declarat sursele citate.
Pe de altă parte, surse din USL au declarat pentru MEDIAFAX că incă se analizează oportunitatea inlocuirii in funcţie şi a Robertei Anastase la şefia Camerei Deputaţilor.