decembrie 5, 2025

Urmărire ca-n filme pe drumul dintre Sărmășag și Derșida! Un tânăr fără permis, prins după ce a fugit de polițiști

politia

Momente tensionate, marţi seara, pe drumul județean 110B, între Sărmășag și Derșida, unde polițiștii au fost nevoiți să pornească în urmărirea unui autoturism al cărui șofer a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii.

Totul s-a petrecut în jurul orei 18:15, când polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag au fost sesizați prin apel 112 că un autoturism se deplasează pe DJ 110B, existând suspiciunea că persoana aflată la volan nu deține permis de conducere.

Echipajul a localizat rapid mașina, însă, în momentul în care agenții i-au făcut semn să tragă pe dreapta, șoferul a accelerat brusc și a încercat să scape, îndreptându-se în viteză spre Derșida. Polițiștii au pornit în urmărirea lui, folosind semnalele acustice și luminoase, iar după o distanță de aproximativ 700 de metri, autoturismul a fost oprit.

În interiorul mașinii, polițiștii au găsit o tânără de 26 de ani, din comuna Bobota, care le-a declarat că persoana aflată anterior la volan a fugit de la fața locului.

În scurt timp, polițiștii au reușit să-l identifice pe conducătorul auto: un tânăr de 23 de ani, tot din Bobota, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335 din Codul Penal.