Urgente cu sutele
La acest sfarsit de saptamana, 321 salajeni au solicitat tratament medical de urgenta la Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul judetean. Potrivit Codrutei Puscas, purtatorul de cuvant al spitalului, doar 75 reprezentau cazuri reale de urgente medicale, restul persoanelor avand probleme de sanatate care puteau fi tratate de catre medicul de familie.
In topul urgentelor s-au aflat, si de aceasta data plagile, fracturile, entorsele, numarul lor, in cele trei zile, ajungand la 84. Alte 36 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie, bronsita, viroza respiratorie, si amigdalita, mai multe cu cinci fata de celalalt sfarsit de saptamana. Medicii de garda au mai tratat 18 salajeni care aveau hipertensiune arteriala si 33 care au avut probleme stomacale de gastrita sau enterocolita, numarul acestora din urma fiind mai mare decat in urma cu o saptamana, cand au fost doar 14 cazuri. Opt persoane au ajuns la spital din cauza consumului excesiv de alcool, iar patru in urma agresiunilor fizice.
In cele trei zile de la sfarsitul saptamanii, au venit pe lume 16 bebelusi si au fost internate 68 persoane, mai putine cu 24 decat la sfarsitul de saptamana anterior.