S-a vorbit in ultimele zile despre furtuni, despre pagube, despre impotenta administrativa de a face avertizari catre populatie. Ce-i drept, dezastre au mai fost in tara asta de-a lungul timpului. Adevaratele calamitati care lovesc plaiul mioritic – si asta de 27 de ani – sunt formate dintr-un amestec mortal de fenomene devenite atat de naturale la noi, precum incompetenta generalizata, nepotismul, amatorismul, nepasarea, coruptia, ipocrizia si prostia de la nivelul politic si administrativ romanesc. Sa luam bunaoara ciclonul inca in formare care va matura tara, numit PSD – ALDE. Este o expresie a improvizatiilor, a lipsei de competenta, a lipsei educatiei generale. De pilda, transferarea contributiilor sociale de la angajator la angajat care ar urma sa intre in vigoare le la 1 ianuarie 2018. Ba se transfera toate contributiile in sarcina angajatului, ba se mai lasa si la angajator, ba scade salariul. O bulibaseala fiscala din care nimeni nu mai intelege nimic si care cu siguranta va da batai de cap firmelor, angajatilor si statului. Si de-ar fi singura. Nu. Sa mai amintesc despre acciza la carburanti, despre ministrul Finantelor care declara ca habar n-are cat e pretul la pompa, despre taxarea suplimentara a firmelor cu angajati part time, despre toate masurile chinuite, imprevizibile, derutante pentru mediul privat. Sa mai vorbim despre c resterea preturilor, despre devalorizarea leului, despre cresterea dobanzilor la lei, despre lipsa investitiilor, despre autostrazile care nu exista, sau care daca exista o iau la vale, despre fortarea companiilor de stat sa cotizeze la buget in avans cu sute de milioane de euro, abandonand orice investitie, despre miliardele de euro imprumutate de stat pentru sustinerea unor masuri nesustenabile economic? Sa mai vorbim ca vine un taifun din care nu se stie cine scapa?