UPDATE: Una din victimele accidentului de pe DN1H a decedat
O femeie de 50 de ani, una dintre victimele accidentului produs în această după amiază între Var și Surduc, a decedat, cu puțin timp în urmă, la spital.
Vă reamintim că, în jurul orei 15:00, un accident rutier grav, soldat cu rănirea a trei persoane, a vut loc pe Drumul Național 1H, între localitățile Var și Surduc, fiind implicate trei autoturisme.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1H, din direcția Var – Surduc, într-o curbă la dreapta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un microbuz, condus de un bărbat de 65 de ani.
În urma impactului, microbuzul a rămas pe partea carosabilă, fiind ulterior lovit de un alt autoturism care circula regulamentar din direcția Var – Surduc.
În urma evenimentului, două femei, în vârstă de 50, respectiv 72 de ani, și un bărbat de 76 de ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au fost transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
