Unul dintre cei mai valoroși universali din istoria voleiului sălăjean și-a anunțat despărțirea de SCM Zalău
Cu o carieră impresionantă, cu evoluții în campionatele din Italia, Franța, Austria, Polonia, Belgia, Trucia, Grecia și Dubai, estonianul Renne Teppan a ales Zalăul în vara anului trecut, pentru a pune umărul la realizarea obiectivelor propuse de SCM. Iar valoarea sa a ieșit repede în evidență, evoluțiile sale impreionându-i pe iubitorii voleiului zălăuan.
După o serie de medalii și trofee cucerite în campionatele unde a evoluat, universalul Estonian a obținut cu SCM Zalău Cupa României și medaliile de bronz în Divizia A1 în stagiunea recent încheiată. Evoluția sa din meciul cinci al finalei mici a fost una decisive, Teppan reușind să câștige de unul singur punctul care i-a adus broznul echipei zălăuane. Estonianul a reușit un as devastator la scorul de 24 – 23, fiind punctul care a „închis” finala și a adus bucuria în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, care a fost neîncăpătoare la disputa de sâmbătă.
După mai puțin de o săptămână de la finalul sezonului, Renne Teppan a anunțat pe contul său de Instagram că se desparte de SCM Zalău, mulțumind atât conducerii și colegilor, cât și publicului zălăuan.
„E timpul să îmi iau rămas-bun de la unul dintre cele mai importante cluburi din cariera mea! Vă mulțumesc că m-ați primit și m-ați făcut să mă simt ca acasă. Când am venit în septembrie și am spus că sunt aici să câștig ceva pentru acest club, oamenii se uitau ciudat la mine… ei bine, nu și acum! Am transformat Zalăul într-o echipă de succes, care a adus bucurie oamenilor săptămână de săptămână. Staff extraordinar, echipă extraordinară, inimă mare și curaj și mai mare. Eu v-am oferit totul, iar voi mi-ați oferit totul! Până data viitoare”, este mesajul emoționant al unuia dintre cei mai valoroși universali din istoria voleiului sălăjean.
