Unul din zece sălăjeni nu are asigurare medicală
Aproximativ 20.000 de sălăjeni nu au asigurare medicală și pot beneficia doar de pachetul minimal de servicii medicale, a anunțat ieri președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătăte (CJAS) Sălaj, Marius Tăutu, la ședința lunară a comisiei județene de dialog social pentru patronate și sindicate, care a avut ca punct pe ordinea de zi prezentarea pachetului minimal și de bază a serviciilor medicale. Cu alte cuvinte, unul din zece sălăjeni nu este asigurat medical.
Marius Tăutu a precizat în cadrul ședinței că pachetul mi-nimal de servicii se acordă persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat și cuprinde servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endermoepidemic, inclusiv monitorizarea sarcinii și a lăuzei. Beneficiarii pachetului minimal de servicii medicale suportă integral costurile pentru investigațiile paraclinice recomandate și a tratamentului prescris de medici.
De asemenea, președintele CJAS Sălaj a menționat că pachetul de servicii de bază “se acordă asiguraților și cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații”.
Noile pachete de servicii medicale, și anume pachetul de bază și cel minimal, au fost aprobate în luna mai printr-o hotărâre de Guvern. Pachetul de bază a intrat în vigoare de la 1 iunie, în timp ce pachetul minimal va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015. stop_coloana
Vom primi cardurile de sănătate până la sfârșitul anului
În ceea ce privește distribuirea cardurilor de sănătate, Marius Tăutu a precizat că acestea au fost distribuite deja la toți pacienții din județ care necesită dializă, urmând ca până la sfârșitul anului curent să fie distribuite toate cardurile de sănătate.
Cardurile electronice de sănătate înlocuiesc adeverința de asigurat pe care o eliberează casele județene de asigurări de sănătate. Acestea vor conține, pe lânga datele de identificare ale asiguratului, și date care privesc starea de sănătate a pacientului, precum grupa sanguină, RH-ul, diagnostice medicale cu risc vital, boli cronice, dar și datele de contact ale medicului. Cardurile sunt valabile cinci ani de la data emiterii. Oficialii din Sănătate susțin că prin aceste carduri de sănătate se dorește o monitorizare mai bună a modului în care sunt tratați pacienții. În același timp se urmărește ca frauda din sistemul sanitar să fie redusă.
