UNPR Salaj și-a anunțat candidații la Consiliul Județean
Liviu Balint, alias Como, a depus ieri lista de candidați ai UNPR Salaj pentru funcția de consilieri județeni. Balint a fost însoțit la Biroul Electoral Județean Salaj de catre primii candidați pe lista. Pe lista, dupa Balint au urmat Radu Ciordaș, Mircea Abrudan, Dan Medve și Simona Maxim. Cei cinci au fost însoțiți la depunerea candidaturilor de catre fostul subprefect de Salaj, Onorica Abrudan, care a venit în Salaj ca sa își serbeze ziua de naștere. Onorica Abrudan este acum inspector în cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale, unde se simte „foarte bine”, dupa cum ne-a spus, adaugând și ca nu ar parasi acel post pentru nicio funcție administrativa din Salaj pâna nu se schimba ceva.
„Am depus cu toata încrederea și lista de consilieri județeni, dupa ce am fost primii care ne-am depus candidatura la Primaria Jibou. Cred cu tarie ca vom putea face o imagine frumoasa la aceste alegeri. Avem ca obiectiv stop_coloana câștigarea mai multor comune din județ, printre care Dragu și Bobota, dar și Primaria Jibou. Suntem realiști, de aceea consideram ca putem sa scoatem macar doua mandate de consilier județean daca situația ramâne cum se prezinta la ora actuala în sondajele noastre de opinie. Ce pot sa va spun este ca suntem cotați ca partid printre primii și ne vom bate atât în județ cât și la nivel de organizații locale de la egal la egal cu granzii de la PSD, dar și cu cei care se vad deja învingatori în tot județul”, ne-a spus Liviu Balint, președintele UNPR Salaj.
