Chestionarul a fost lansat luni pe internet si poate fi completat pana in 22 aprilie.
Salajenii, dar si autoritatile publice, care sunt interesati sa-si dea cu parerea despre programele „lapte si corn” si „fructe in scoli”, derulate cu sprijinul Uniunii Europene, dar mai ales cei care vor sa vina cu propuneri pentru eficientizarea acestor programe destinate elevilor, pot completa un chestionar publicat luni de Comisia Europeana pe internet, pe site-ul ec.europa.eu.
Deocamdata, chestionarul este disponibil doar in limba engleza, insa autoritatile intentioneaza sa-l publice si in limbile oficiale ale statelor membre Uniunii Europene. Prin completarea chestionarului, Comisia Europeana a lansat practic o consultare publica cu cetatenii europeni, pentru a spori eficienta operatiunilor sale de distributie a fructelor si laptelui in scoli. Oficialii europeni spun ca derularea acestor programe a ameliorat deja obiceiurile alimentare ale copiilor. Consultarea publica demarata de Comisia Euro-peana este deschisa pana in 22 aprilie 2013, pentru toti cei 500 de milioane de consumatori din UE, precum si pentru organi-zatiile si autoritatile publice implicate. „Aceasta consultare vizeaza evaluarea impactului celor doua programe si evaluarea modului in care acestea pot evolua, in ceea ce priveste aria produselor oferite copiilor sau de sustinere a masurilor educative”, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.
Comisarul pentru Agricul-tura, Dacian Ciolos, sustine ca rezultatele programelor sunt pozitive, atat pe planul sanatatii, cat si in ceea ce priveste educatia copiilor privind consumul sezonier. „Exploram astfel piste pentru a mari si imbunatati aceste programe”, a precizat comisarul.
Bugetul anual alocat de Uniunea Europeana este de 180 de milioane de euro pentru aceste doua programe, cu ajutorul caruia au ajuns produse la peste 25 de milioane de copii in timpul anului scolar 2010-2011.
In Salaj, in acest an scolar beneficiaza de programul „lapte si corn” aproximativ 26.500 de elevi si prescolari, in timp ce de „fructe in scoli” beneficiaza aproximativ 21 de mii de elevi.