Este cea de-a patra victorie a tinerelor jucatoare de la CSS Zalau la acest inceput de campionat.Asa dupa cum ne-a declarat antrenorul echipei din Zalau, prof.Nicolae Medrea, „Am intalnit la Sannicolau Mare o echipa neasteptat de buna, bine asezata in teren, o adevarata vitezista. De asemenea, a avut o galerie activa, formata din multi tineri si parintii jucatoarelor”.Poate asa se si explica scorul strans din prima repriza, dar si atitudinea jucatoarelor din Zalau care se intrec in ratari exasperante, din situatii de unu la unu, jucatoare-portar. In cea de-a doua repriza zalauancele au intrat in joc cu un tonus bun, reusind 5 goluri consecutive, ceea ce a dat incredere echipei noastre care, in final, a obtinut o victorie logica, normala dupa experienta pe care o are, dar si ca valoare fiind superioara celei din Sannicolau Mare.
Lotul folosit de prof. Nicolae Medrea si marcatoarele echipei: Adina Muresan-portar, Ana Muntean, Roxana Rob 8 goluri, Iulia Sabou-1, Farkas Lavinia- 6, Iulia Sana- 5, Maura Rosan, Cristina Dragos, Amalia Ilies, Vanesa Puscas, Florina Tuduce, Andra Sagmar- 7.
Din aceasta serie, deocamdata, se remarca Extrem Baia Mare, cu 5 victorii, dar care are un joc mai mult decat echipa din Zalau. Din declaratiile prof. Medrea, inca ierarhia seriei nu poate fi apreciata la justa ei valoare, si unde sunt si alte echipe cu pretentii, exemplificand cu CSS 2 Baia Mare si CC Viitorul Cluj Napoca.Acelasi antrenor isi exprima increderea intr-o constanta a echipei, precum si eliminarea carentei care-i da mari batai de cap, ratarile, si mentinerea in topul seriei, ceea ce insemna cel putin pe locul II in final, ceea ce i-ar permite clubului din Zalau organizarea unui turneu pentru fazele superioare in campionat.
In urmatorul meci, pe propriul teren, CSS Zalau va intalni pe CSS Viitorul Cluj-Napoca, una dintre favoritele seriei, in data de 1 noiembrie 2009.