”Unirea, națiunea a facut-o”
Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, sau „Unirea Mica”, cum mai este cunoscuta, este considerata primul pas important pe calea înfaptuirii statului național unitar român. Țelul a fost atins abia la 1 decembrie 1918, când a avut loc unirea Transilvaniei cu țara mama.
De fapt, gândul unirii a bântuit pe la români înca din 1848, când s-a elborat programul-legamânt „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Drumul spre Unire n-a fost presarat cu flori. Austria și Poarta s-au opus din toți rarunchii. Numai ca dorința de unire a neamului românesc n-a putut fi îngenuncheata. Așa se face ca la 24 ianuarie divanul din Moldova l-a ales domnitor tot pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Bucuria a fost mare. Cronicile vremii spun ca la Iași și la București populația a iesit în piețe strigând de bucurie și aruncându-și caciulile în aer. Strigau „Cuza, Cuza!”. Versurile lui Vasile Alecsandri „Hai sa dam mâna cu mâna” au fost pentru prima data cântate din mulțimi de piepturi. Nu-i greu sa-ți imaginezi câta euforie a cuprins cele doua Principate, de-acum unite în unul singur. stop_coloana
Iata ca se împlinesc 157 de ani de la momentul de rascruce pentru națiune. In fiecare an, la 24 ianuarie se întinde Hora Unirii la orașe și sate. Uneori din suflet, alteori de forma. In urma cu 25 – 30 de ani, în fața cladirii Transilvania din Zalau sute de persoane întindeau Hora Unirii. Se trageau focuri de artificii. Se bea și se cânta pâna spre ziua. Astazi, mai marii județului ne invita sa saltam Hora pe platoul de marmura. Dar oare de ce e nevoie de invitație? Pentru ca snobismul s-a cuibarit în mulți dintre noi, patriotismul adevarat e pe cale de dispariție. Și ar fi pacat sa uitam ca înca suntem români.
