Unde-s vecinii de altădată?

Stau singur în casa de la ţară şi-mi pun sincer întrebarea: mai avem sentimentul vecinătăţii? Adică acela de a te împrumuta peste gard cu o cană de făină. Ori alte obiecte de care ai nevoie, dar le are numai vecinul. Şi care, cred eu, au fost primele gesturi de a întinde mâna aproapelui la nevoie. Ori alte forme de a sărbători sufletul celor care soarta le-a hotărât să fie despărţiţi de un gard. Ieşind numai puţin în lume, vom constata că aceste valori s-au diluat ori s-au pierdut definitiv. Vecinul poate deveni inamic. Devine străin. Vecinătatea de la bloc este o înstrăinare. Adunaţi din cele patru zări, vecinii urbani locuiesc pe principiul ariciului. Fiecare cu ale lui. Acum, vecinătatea parcă desparte, nu apropie. Vedeţi ca nu am folosit cuvântul prietenie. stop_coloana Care pentru mine are o valoare unică. Putem lărgi sfera de observaţie. Fenomenul istoric al moşiei este în derută. Dar ce nu este în deruta în lumea asta? Mai nou este o ofensivă de schimbare a mentalităţilor. Care a prins un contur special cu această criză a refugiaţilor. Brusc, au uitat oamenii care este aria lor de proprietate. Au învăţat repede, de la televizor, ce se numeşte străin. Dacă strainul de pe mare îţi va deveni vecin? Întrebări şi uneori spaime. Justificate, dar şi închipuite. Deoarece ne pune pe gânduri întrebarea: oare cine este străinul din vecini? Dacă-i om bun şi nu ridică garduri înalte, ba îmi dă şi o cana de făina împrumut, mă obişnuiesc cu el. Îl poftesc de Craciun la colindat.. Dacă nu, nu!