Clocoteşte presa de câte cazuri de corupţie avem în ultimul timp, de câţi politicieni sunt aduşi, pe rând, la DNA pentru audieri, şi apoi reţinuţi. Unii şi-au primit şi pedepsele cu executare. Nu vorbim de cât de “drepte” sunt aceste pedepse. Dacă pentru subminarea eco-nomiei naţionale, care am putea-o considera cu uşurinţă aproape trădare naţională, Codruţ Sereş a primit doar patru ani şi opt luni cu executare, e limpede că-s “uşoare” pedepsele. Măcar sunt condamnaţi!
Problema e cu cei care vin din urmă. Şi nu-s puţini! Spun asta pentru că Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) se confruntă cu subfinanţarea, existând un deficit de 11.000 de locuri de cazare în penitenciare pentru deţinuţi, gradul de ocupare fiind de 157 la sută, în condiţiile asigurării standardului european de 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut. E drept că în condiţiile apariţiei în 2014 a controlului judiciar şi a arestului la domiciliu, numărul deţinuţilor a scăzut cu aproape 3.600, dar deficitul de locuri tot rămâne. Problema se pune şi din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie, care fac pagube în bugetul statului. Plângerile făcute de deţinuţi la CEDO stop_coloana au dus la daune plătite de un milion de euro. Nu-i destul că ne-au secat ţara de bani corupţii, că averile nu li-s confiscate, mai lipseşte să dea statul în judecată pentru condiiţiile din închisoare şi să se aleagă cu alţi bani depe spinarea contribuabililor! Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, a câştigat deja procesul. Cine mai urmează?
În condiţiile acestea îmi surâde că Udrea sau alt corupt să investească în renovarea celulelor, chiar dacă o face pe banii mei şi ai tăi, măcar nu costă atât de mult ca daunele! Şi dacă punem la socoteală faptul că acoperirea deficitului de 11.000 de locuri de cazare pentru deţinuţi la standarde europene ar necesita un milliard de euro, atunci e clar că ideea de a-i lăsa măcar pe corupţii politicieni să-şi renoveze celulele de detenţie sună chiar foarte bine!