In loc sa duca la o simplificare a scolii romanesti, asa cum se promisese initial, noul proiect al Legii Educatiei Nationale complica mai mult parca decat oricand viata elevului roman. Pentru ca, dincolo de reducerea numarului de ore din orarul copiilor, care are mari sanse sa ramana doar la stadiul de lozinca, proiectul legislativ propune schimbari care aduc incarcaturi si mai mari pe capul bietilor elevi. Astfel, in loc sa aiba parte de emotiile examenului abia la sfarsitul clasei a VIII-a, cand sunt cat de cat pregatiti psihic pentru o astfel de incercare, elevii in viziunea lui Funeriu vor fi supusi la evaluari inca inainte de a merge la scoala, adica din clasa pregatitoare. Odata intrati pe bancile scolii, elevii vor da examene aproape din doi in doi ani, si nu doar la o materie sau doua, ci cam la toate. Dupa acelasi model, al „simplificarii” marca Funeriu, bacala-ureatul are, cica, doar doua probe scrise. Oficialii Ministerului Educatiei uita, insa, sa mentioneze ca cele „doar doua probe scrise” plimba absol-ventul de liceu prin cel putin vreo sase materii, adica, de fapt, sunt mai multe probe decat la bacalaureatul atat de blamat organizat pana acum, insa acum sunt concentrate sub o alta forma. Problema care se pune, de fapt, in contextul acestei noi incercari de a da invatamantului o lege noua, este in ce masura aceasta va asigura acea reforma a educatiei de care se vorbeste. Mai exact, cum se va trece de la invatamantul actual axat pe toceala, la formarea de compe-tente, atat de neglijata in forma de acum a sistemulul educational? Cu alte cuvinte, cum se va gasi timp, intre doua evaluari ori intre pregatirea a doua probe „transdisciplinare” de examen, sa se mai puna accent si pe formarea de competente? Si totul, intr-un numar mai mic de ore. Este evident ca nicicum, la fel de evident fiind ca, de fapt, nu este vorba despre nici o reforma a invatamantului, ci doar despre inca o tentativa de marcare a teritoriului a inca unui ministru al Educatiei.
Unde e reforma?
Articole
Toți elevii vor avea acces la programele Cercetașilor României – Protocol cu Ministerul Educației
Ministerul Educaţiei a semnat un protocol de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR), a anunțat ministrul Ligia Deca. Această inițiativă își propune să ofere elevilor acces mai facil la activități și programe oferite de Organizație, menite să completeze educația formală și să promoveze un stil de viață activ, sănătos și responsabil față de mediu. „Am semnat protocolul de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR). Sprijinim, astfel creşterea participării tinerilor în programele oferite de ONCR, complementare…
Mai mult...Scrisoare de mulțumire pentru toate educatoarele
Pregătirea unei serbări de Crăciun cu preșcolari – un efort nevăzut, dar de neprețuit În tradiția nescrisă a învățământului preșcolar, apropierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin minunata Serbare de Crăciun susținută de cei mici.În spatele unei serbări de Crăciun reușite, în care cei mici strălucesc pe scenă, cu costume impecabile, poezii învățate și colinde cântate cu emoție, se află o muncă susținută și dedicată a educatoarelor. Deși acest efort este de multe ori invizibil, rezultatele sunt…
Mai mult...