Unde are rost să mergi la facultate și unde pierzi degeaba timpul și banii
Suntem la momentul în care proaspeții absolvenți de liceu hotărăsc asupra viitorului lor. Cei mai mulți dintre absolvenții sălăjeni s-au înscris deja la facultăți. Mai sunt însă absolvenți care nu au intrat la facultatea dorită și așteaptă redistribuirea locurilor rămase în septembrie. În acest context, s-a realizat o ierarhie a programelor de studii orga-nizate de universitățiile acreditate de sistemul național de învățământ. Fiecare facultate a primit un calificativ de la A la E, în funcție de cât de performantă este. Clasificarea a fost realizată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovației din cadrul Ministerului Educației Naționale. „A” este cel mai bun calificativ, în timp ce „E” este cel mai slab.
Facultăți de top și facultăți de doi bani în științe reale
Cele mai bune facultăți de matematică sunt la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din Craiova, Universitatea din București și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, notate cu A.
Cele mai slabe sunt la Universitatea „Spiru Haret” din București, Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, Universitatea din Petroșani și Universitatea „Valahia” din Târgoviște, toate notate cu E.
Cele mai bune facultăți în domeniul informaticii sunt la Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, toate notate cu A.
Facultățile slabe, notate cu E, sunt la Universitatea „Hyperion” din București, Universitatea „Spiru Haret” din București, Universitatea „Tibiscus” din Timișoara și Universitatea din Petroșani.
În domeniul chimiei, cele mai bine cotate sunt Universitatea din București, Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și „Alecsandru Ioan Cuza” din Iași.
La polul opus se află Univeristatea „Dunărea de Jos” Galați și Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploiești.
Cele mai bine clasate facultăți de geografie, notate cu A, sunt Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Facultățile notate cu E sunt Universitatea „Spiru Haret” din București, Universitatea „Hyperion” din București, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iași.
Medicina se studiază în București, Iași, Cluj și Timișoara
Cele mai bune facultăți de medicină din țară, notate cu A, sunt Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași și Universitatea de Medicina și Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca.
În topul facultăților de medicină veterinară sunt Universitatea de știinte Agricole și Medicina Veterinara din Cluj-Napoca și Universitatea de știinte Agricole și Medicina Veterinara a Banatului din Timișoara.
Cele mai bune facultăți de medicină dentară sunt, conform topului, Universitatea de Medicina și Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Universitatea de Medicina și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași. stop_coloana
Studenții fug de specializările căutate pe piața muncii
Un domeniu rar, pe care puțini studenți doresc să-l urmeze, chiar dacă este căutat pe piața locurilor de muncă, este mine, petrol și gaze. Cele mai bune facultaăți în acest domeniu sunt Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploiești și Universitatea din Petroșani.
Zootehnia este un alt domeniu care se caută pe piața muncii, dar studenții îl evită. Cele mai bune facultăți de zootehnie sunt Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași și Univeristatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Puțini absolvenți au ales facultățiile de agronomie, horticultură, silvicultură și inginerie forestieră, deși specializările au căutare pe piața muncii. Cele mai bune facultăți în acest domeniu sunt Universitatea de știinte Agricole și Medicina Veterinara din Cluj-Napoca, Universitatea de știinte Agricole și Medicina Veterinara „Ion Ionescu de La Brad” din Iași, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea din Oradea, Universitatea de știinte Agronomice și Medicina Veterinara din București, Universitatea de știinte Agricole și Medicina Veterinara a Banatului din Timișoara.
Zece facultăți care nu se cer pe piață, dar studenții le invadează
Studiile celor din Ministerul Educației arată că sunt 10 facultăți care sunt invadate de absolvenții de liceu pentru că au un nume sonor, dar piața muncii este saturată de astfel de domenii. Cele 10 facultăți pe care reprezentanții învățământului nu le recomandă sunt management, turism, drept, administrație publică, științe politice, studii europene, litere, psihologie, sociologie, filosofie.
Cele mai bine cotate facultăți de drept din țară sunt Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Cele mai bune facultăți de management sunt în cadrul Academiei de Studii Economice din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Craiova.
Cele mai bune facultăți de științe politice sunt Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, școala Nationala de Studii Politice și Administrative din București, Universitatea din București, Universitatea din Craiova.
Cele mai bune facultăți de psihologie sunt Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara.
În domeniul sociologiei, cele mai bine cotate facultăți sunt Universitatea din București și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cele mai bune facultăți de filosofie sunt cotate Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
